luni, 12 decembrie 2011

Nota Autoarei


Am crezut ca pot sa scriu, capitol cu capitol, povestea care in mintea mea se contura perfect. Mi-am dat seama ca nu merge asa. Ca toate capitolele scrise pana acum fac parte dintr-un singur capitol, asa ca le-am unit. Mi-am dat seama ca Ruby e prea mica pentru o iubire cu care eu ma identific cel mai mult si care s-ar arata, mai degraba, la o varsta un pic mai avansata. Mi-as fi dorit sa scriu un fel de Harry Potter, in fiecare an, o noua aventura, dar eram prea nerabdatoare sa ajung la partea de sentimente si am cedat curiozitatii. Cred ca vreau sa ma apropii mai mult de Twilight, dar cu reactii reale nu cu atractii fatale. Poate un fel de Harry Potter in anul 6, cand o redescopera pe Ginny si Ron se apropie incet incet de Hermione.

In primul rand scriu cartea asta pentru mine, pentru ca imi place genul fanntasy si incerc sa scriu ceva ce si mie mi-ar placea sa citesc, si chiar imi place ce iese si de abia astept sa ajung la punctele cheie. E ca si cand as citi o carte pentru a doua oara, nu mai stii exact ce urmeaza, dar stii momentele importante si de abia astepti sa ajungi acolo, fara sa te plictiseasca introducerea, ci doar sa te faca sa intelegi cine sunt personajele si cum o sa ajunga la punctul culminant.

In al doilea rand o scriu pentru prietenii cu aceleasi hobby-uri ca si mine, cartile cu vrajitoare si vampiri. Am inventat numele de Vampitch crezand ca doar eu m-am gandit la unirea dintre aceste doua rase si pentru ca nu puteam sa ma hotarasc daca sa scriu despre un vampir sau despre o vrajitoare. Daca alegeam doar o rasa, trebuia sa o fac cu adevarat speciala, sa merite sa aiba o poveste, dar din pacate m-am invartit in cercurile pe care le stiam deja, vampirul bun, care nu bea sange de om, vrajitoarea cu puteri mari scrisa in cartile destinului sa se lupte cu dusmanul. M-am mai luptat cu alegerea unei lumii total noi sau a lumii in care traim, asa ca le-am combinat si pe astea. Apoi a trebuit sa aleg personajul principal, baiat sau fata? Asa ca am ales o fata, cu puteri de baiat.

Trebuie sa-mi amintesc mereu sa nu ma grabesc, sa o iau treptat, sa explic legaturile sentimentale apoi incet sa intru in intriga plina de aventura, pentru ca imi doresc foarte mult sa iasa o carte, in adevaratul sens al cuvantului si nu pot sa fac asta daca nu extind spatiul de lucru si sentimentele si misterele si secretele. Incet as vrea sa introduc toate rasele fantastice intalnite in carti, ca sa inteleaga toata lumea de ce am ales combinatia de vampitch.

Imi doresc spor la scris! Sunt mai nerabdatoare pentru sfarsitul cartii decat am fost pentru ultima parte a filmului Harry Potter and the deathly hallows.

duminică, 20 martie 2011

Capitolul 6

As fi vrut sa stiu ca exista si alte povesti de genul asta. Oricat de fantastice ar fi fost exista o mica posibilitate ca miturile sa fie adevarate, ca orice mit care se naste dintr-o urma de adevar. Am fost atenta la Seb pe parcursul orei, era atent si fascinat, dar acum eram prea trista sa ma uit in ochii lui si sa mimez normalitatea.
Ora de botanica nu era prea antrenanta. In mare parte mereu faceam aceleasi lucruri. Doamna Anemona Cicore era o persoana destul de plictistoare. Cu niste ochelari cu dioptrii mari in forma de ochi de pisica si un par dezordonat si incalcit in care isi prindea cateodata cate o floricica din plantele ei preferate, sau ramurele se incalceau singure in parul ei. Tot ce faceam era sa scriem despre plante si sa le udam, plantam, taiem, legam, in functie de ce aveau nevoie.
Mi se parea amuzant ca eu stapaneam vraja de curatare ma bine ca doamna profesoara si in plus o foloseam mai des, probabil. Mereu cu pete pe roba sau in locuri in care nu puteam sa inteleg cum a ajuns pamantul acolo, profesoarei nici nu parea sa-i pese de aspectul ei exterior. Daca ar fi stat nemiscata si eu n-as fi stiut as fi zis ca e un copac.
Monotonia lectiei de azi nu a facut decat sa-mi lase mai mult timp de gandire, ceea ce nu e neaparat bine, avand in vedere lectia cu zane de mai devreme.
Seb parea si el la fel de tacut ceea ce nu era neparat rau. Orice sunet, oricat de mic, s-ar fi auzit in sera cu ecou si un dialog ar fi fost detectat imediat de profa, iar tzatzaitul ei te zgaria pe creier, probabil in zilele ce vor urma si el va face cunostinta cu ticul enervant.
Clopotelul de terminare a orei nu a ajutat nici el prea mult, avand in vedere ca ora de Istoria Magiei urma. Daca era ceva mai plictisitor decat Botanica, Istoria era cu siguranta printre ele. Nu materia in sine era plictisitoare, ci profesorul care nu se oprea niciodata din predat, doar in momentul examenelor, bineinteles, si avea acelasi entuziasm pe care il are o broasca cand o pui in mijlocul unui desert.
Doar Martea si Joia erau mai suportabile ultimele ore, pentru ca atunci aveam Zemert, in alte cuvinte Zbor pe Matura, Reguli si Tehnici. Dar acum nu ma puteam gandi la ziua de maine, doar Printul de Rosu imi ocupa gandurile. Cum as putea sa sper ca si eu voi fi acceptata pentru ceea ce am devenit fara voia mea. Macar printul era un erou, eu nu facusem nimic special, doar am ademenit un vampir needucat, iar asta a costat-o pe mama mea viata.
In momentul asta nu puteam sa vad partea buna a abilitatilor mele. La ce imi foloseste vazutul, mirosul, auzul, puterea, cand in satul nostru n-a mai fost nimeni in pericol de cand cu accidentul meu. Cine ar fi vrut sa atace un sat magic? Doar prostii, iar acestia ar fi fost opriti de barierele magice din jurul orasului. Nu aveam niciun folos, eram doar o ciudata.
Nu pot sa cred ca asteniile de primavara mi-au stricat iar ziua, mai ales ca o incepusem asa de bine si parea sa aiba o continuare promitatoare. Trebuia sa mi se intample mie una ca asta, sa ma deprim de la o banala poveste cu zane. Nu stiu ce parere ii facusem lui Sebastian pana acum, dar cu siguranta moaca mea pleostita nu ma ajuta s-o mentin. Nu-mi doream decat sa se termine ora si sa ajung acasa sa beau din ceaiul bunicii care ma binedispune de fiecare data cand am nevoie.
N-a fost nevoie sa mai astept mult, ca s-a sunat. Ne-am strans bagajele si am pornit spre clasa. Mi-am luat la revedere de la Tasha care mi-a aruncat o privire din care se subintelegea ca ma iarta ca am uitat sa ma intalnesc cu ea sa-i dau detalii si ca imi intelege motivele. Am inclinat un pic capul in semn de multumesc si i-am zis:
- Pa, ne vedem maine! facandu-i pe furis cu ochiul.
Drumul spre casa, alaturi de Seb a fost jenant de tacut. N-as fi stiut despre ce sa vorbesc cu el, cu atatea ganduri care-mi invadau capul si ma bucuram ca nici el nu insista cu subiecte inventate din politete. Ne-am luat la revedere fara prea mult tam-tam si am stabilit sa ne vedem in acelasi loc in fiecare dimineata. Nu pot sa spun ca fluturasii din stomac nu s-au bucurat pentru mine, dar nu eram intr-o dispozitie prea fericita ca sa topai pana acasa.

luni, 28 februarie 2011

Capitolul 5

Din fericire urma ora de Creaturi Magice, predata de profesorul Bursuc. Un individ scund si indesat, mereu rosu in obrajorii bucalati si intodeauna vesel fara nicio explicatie. Ne preda cu drag, nu se supara niciodata pe noi daca nu eram atenti, toate lectiile lui pareau luate din experienta proprie si povestite cu atata suflet ca te simteai ca in jurul unui foc de tabara.

Lectia de azi era despre zane. Particularitati, mediu, obiceiuri, mituri, dieta si chiar daca citisem manualul acum multi ani si stiam strictul necesar, profesorul reusea sa ma surprinda intotdeauna cu povesti numai de el stiute. Ne capta mereu atentia, dupa ce termina cu detaliile tehnice, cu cate-o istorisire plina de aventura si mister.

De data asta ne-a povestit despre o zana din Clanul Alb indragostita de o zana din Clanul Rosu.

Printesa de Alb si Printul de Rosu erau singurii mostenitori ai tronului, iar clanurile nu s-au avut niciodata la inima. S-au intalnit la un izvor, unde ea strangea nisip auriu, iar el se scalda intr-un nufar, luand o pauza binemeritata de la vanat. Fiind amandoi destul de sumar imbracati nu aveau emblemele clanurilor la vedere si niciunul nu s-a gandit sa-ntrebe. Au stat un asfintit intreg de vorba, iar la despartire parca se cunosteau de-o viata.

Cand au inceput sa-si imbrace fiecare mantia au zarit in sfarsit emblemele si au amutit. Printesa a inceput sa planga si si-a luat zborul spre casa. Printul a urmarit-o si a incercat s-o linisteasca promitandu-i ca nimic nu va sta in calea iubirii lor.

Majoritatea regilor au un obicei prost si memorie de scurta durata. Se supara repede si tin ranchiuna mult mai mult timp decat e necesar pentru ca uita de ce se supara. Isi invata si odraslele sa tina aceasi ranchiuna fara sa le spuna motivul, iar odraslele la randul lor isi invata copiii sa poarte pica clanurilor respective. In timp mor si principalii vinovati ai disputei, si nimeni nu mai stie de ce, ci doar ca trebuie sa fie inamici.

Dar dragostea e oarba, iar tinerii nostrii nici nu se gandeau sa isi intrerupa povestea fara un motiv real. Asa ca au tinut secreta relatia lor mult timp de atunci inainte. Se intalneau la izvor cum se crapa de ziua si petreceau asfintituri intregi, vorbind si tinandu-se in brate.

Pana intr-o zi in care regina si-a urmarit fiica prin padure pana la locul intalnirii. Cand a aparut Printul de Rosu era gata sa sara in ajutorul fetei, dar imediat a vazut ca primirea pe care i-a facut-o printul nu era una ostila. Imediat a inteles de ce in numeroasele vizite ale fiicei ei la izvor nu se intorcea intodeauna cu nisip auriu. Cu toate astea nu putea sa nu fie trista. Desi isi vedea fiica fericita si implinita in bratele unui presupus inamic nu putea sa nu se gandeasca la mania regelui daca afla adevarul. Asa ca a facut tot posibilul ca fata ei sa fie prea ocupata ca sa se mai duc la intalniri, ii dadea tot felul de treburi prin castel, a facut-o ucenic la vraci, numai ca printesa noastra reusea cumva sa se intalneasca in continuare cu mult iubitul ei print desi nu la fel de des ca la inceput.

Printului incepuse sa i se faca dor de printesa, sa-si doreasca sa o vada mai des si pentru perioade mai lungi de timp, iar singura metoda care-i trecu prin cap pentru a ramane mereu impreuna era s-o ceara in casatorie.

Ceru de la tatal lui binecuvantarea de a merge in petit, iar acesta nici nu statu prea mult pe ganduri. A dat ordin sa fie stranse cele mai frumoase blanuri si paturi tesute din cele mai fine fire pentru pretul pe care trebuia orice petitor sa-l plateasca. Clanul Rosu era renumit pentru blanuri rare pentru ca meseria lor de baza era vanatul.

Cand alaiul se apropia de castelul Clanului Alb, printul le ceru insotitorilor lui sa se opreasca si sa isi lase toti mantiile intr-un tufis, iar tot ce urmau sa vada trebuiau sa jure ca nu vor spune nimanui. Fiind vorba despre printul Clanului lor, toti s-au supus fara sa puna intrebari. Baiatul se apropie cu alaiul de castel, batu la portile lui si intra spunand ca a venit s-o peteasca pe Printesa de Alb. Au fost lasati sa astepte intr-o camera goala si rece, timp in care probabil printesa era ornata cu cele mai pretioase pietre si cele mai fine matasuri.

Cand in sfarsit au fost lasati sa intre, printesa statea bonsuflata intr-un colt cu mainile in san fara sa arunce nici macar o privire petitorului. Regele paru satisfacut de bunurile primite de la petitor si era gata sa-i ofere mana. Recunoscandu-i vocea cu care a alintat-o de atatea ori, printesa a zambit cu toata fiinta si era cat p-aci sa se arunce in bratele lui. Regina n-a parut la fel de incantata ca sotul ei, era mai mult ingrijorata de ceea ce putea sa li se intample tinerilor cand se va afla adevarul. Asa ca si-a sfatuit sotul sa-l testeze pe baiat.

Printul a fost imediat de acord dorind sa dovedeasca tuturor ca e apt pentru mana fetei asa ca a acceptat ca regele sa-l testeze in orice fel posibil. Din nou regina a sugerat ca ar putea sa-l trimita sa-i aduca diamantul furat de Dragonul Rece pe vremea stramosilor Clanului Alb. Regelui ii sclipira ochii ca doua nestemate si nu statu pe ganduri nici macar o clipa. Ii promise printului ca la intoarcere ii va da si mana fetei si jumatate din imparatie daca reuseste grozavia.

Printesa era ingrijorata, printul fericit ca nimeni nu s-a gandit sa intrebe din ce clan face parte, probabil pentru ca drumurile celor doua clanuri nu se mai intersectasera demult, regele in culmea fericirii, iar regina ganditoare.
Toti membrii expeditiei au fost ajutati cu toate cele necesare pentru aventura la care luau parte, numai printul primii o vizita neasteptata in noaptea dinaintea misiunii de la o persoana care a tinut neaparat sa-si tina chipul acoperit. Aceasta i-a inmanat o sabie cum nu mai vazuse pana atunci cu o inscriptie ciudata pe maner si pe toc, un scut cu aceleasi semne si o punguta cu leacuri pentru eventualele rani.

A doua zi au pornit la drum, un drum ce avea sa dureze cateva saptamani dus-intors. Un sol a fost trimis la regele de Rosu ca sa il instiinteze cu privire la expeditia fiului pentru a o cuceri pe printesa, fara a da detalii despre Clan sau obiectivul misiunii.

N-au intalnit decat un capcaun plictisit pe drumul spre pestera dragonului, ceea ce i-a intarziat cu maxim o zi. Odata ajunsi la poalele muntelui in care se afla Dragonul Rece, au campat in padurea de alaturi pentru a-si croi un plan de atac.
 I-au urmarit cateva zile rutina si n-au putut sa observe mare lucru deoarece dragonul mai mult dormea. Unul din soldati a fost trimis sa spioneze mai de aproape, dar din pacate nu s-a mai intors. Acest lucru i-a speriat foarte rau pe ceilalti, iar printul nu a vrut sa-si mai riste "oamenii" asa ca a decis sa-si ia soarta in propriile maini. A asteptat dimineata, stiind ca in general Dragonii sunt fotosensibili, si a ales sa nu zboare decat pana in apropierea grotei, iar de acolo sa-si foloseasca doar picioarele. De la intrarea in pestera se auzeau sforaiturile dragonului, asa ca printul a inaintat fara frica.

Cativa soldati au avut totusi curaj sa-l astepte la gura grotei in caz de ceva sa dea alarma si sa ajute, sau sa fuga, depinde de situatie. Printul le-a dat ordine sa faca tot posibilul sa afle tatal lui daca s-ar fi intamplat ceva cu el, mai putin partea cu Clanul Alb care va trebui sa ramana un secret pe care sa-l protejeze cu viata lor. Zanele neregale sunt de obicei foarte fricoase, razboaiele sunt foarte rare si nu au de ce sa se antreneze pentru lupta, doar pentru vanatoare, de aceea acum dadeau dovada de lasitate, insa daca le-ar fi cerut-o printul si-ar fi sacrificat propria viata pentru a-l salva, onoare aveau mai presus de toate, insa la ce bun servea moarte atator zane intr-o lupta fara nicio sansa.

Baiatul a avansat prin intuneric servindu-se doar de lumina prorpiului corp, fara sa scoata nici cel mai mic sunet si doar cand dragonul sforaia. De la animale stia, cu cat au urechile mai mari, cu atat aud mai bine, asa ca nu a riscat sa grabeasca pasul pentru a nu se da de gol.

Din fericire pentru print diamantul era unul din preferatele dragonului asa ca era tinut la loc de cinste impreuna cu alte bogatii, luminate doar de o crapatura in tavanul pesterii. Nu i-a fost greu sa ajunga la el, mai greu i-a fost sa faca vraja de micsorare cat sa-i incapa in saculetul de la brau.

Dupa ce a reusit s-a intors pe acelasi drum pe care venise, dar cand a trecut de dragon, a vrut sa-si ia zborul si si-a deschis aripile, numai ca in acelasi moment in pestera nu se mai auzea nici cel mai mic zgomot, dragonul se trezise. Si-a ridicat rapid scutul si si-a scos sabia de la brau, dar pana sa se intoarca fiara suflase deja asupra lui flacara veninoasa. Scutul s-a incins dar a rezistat insa varful unei aripi s-a atins de scut si printul ranit a cazut la pamant. Cat facea pe mortul, printul a realizat ca scutul primit nu ar fi putut sa-l protejeze daca ar fi fost un scut normal, ceea ce insemna ca si sabia avea aceleasi puteri.

Dragonul Rece si-a apropiat nasul de baiat ca sa-i constate moarte, iar acesta s-a intors a tasnit de sub nas, mai incet decat si-ar fi dorit, din cauza aripii ranite, si i-a infipt sabia direct in crestetul capului, sperand din tot sufletul ca sabia sa fie la fel de speciala. Dragonul n-a putut sa reactioneze in niciun fel si-a cazut lat la pamant ratandu-l pe print la mustata.

Baiatul a cazut iar si si-a scos cornul dand semnalul de chemare fara nicio primejdie. Imediat armata de la intrare i-a venit in ajutor, luandu-l pe sus si scotandu-l afara. Aripa ii era grav ranita si capata o culoare verzuie la fiecare secunda. Toti stiau ca printul avea sa moara nimeni nu putea sa reziste veninului unui dragon. Printul le-a dat plantele tamaduitoare soldatilor, sperand ca macar sa-i atenueze durerile, dar surpriza a fost ca imediat pata a incetat sa se extinda, sa doara, aripa devenind maronie ca a unui liliac.

Drumul inapoi a fost anevoios si a durat mai mult, din cauza ca printul nu mai avea aceasi dexteritate in zbor, neputand sa-si coordoneze aripile sa lucreze impreuna si a trebuit sa ia pauze lungi si dese sau chiar sa fie carat de soldati.
La palat nimeni nu se mai astepta ca printul sa se intoarca dupa atatea saptamani intarziere, iar cand un sol trimis de el a adus vestea ca Dragonul e mort, printul traieste, diamantul e in siguranta si regele ar face bine sa stranga o armata pentru bogatiile din grota ramase fara stapan. printesa isi sterse in sfarsit ochii inlacrimati de atata vreme.

Dupa inc-o saptamana, printul ajunse la palat. In ultimele zile recuperase teren pentru ca incepuse sa se obisnuiasca cu noile aripi reusind sa le foloseasca in avantajul lui. Diamantul a fost restituit proprietarului de drept in marime naturala. Sabia si scutul au fost darul reginei pentru print cu ocazia nuntii. Iar cand printul si-a prezentat emblema in ziua nuntii, regele era atat de fericit si atat de baut ca uita orice disputa. Iar Regele de Rosu avea memoria atat de scurta cu nu-si mai aducea aminte daca era vorba despre Clanul Alb sau cel Verde in povestea stramosilor, si nimeni nu a vrut sa-l lamureasca intr-o zi atat de fericita.

Nunta s-a tinut la lumina lunii pline si toata lumea a baut laptisor de matca pana au cazut sub mese, iar orice trecator ar fi fost in primejdie de a se imbata chiar si cu aburul nectarului care plutea in aer. Cand aburul s-a ridicat si nuntasii s-au trezit, dupa un cocktail special pentru mahmureala, regii au trimis armata in grota parasita pentru a recupera bogatiile ce li se cuveneau.

Printul si printesa au trait fericiti pana la adanci batraneti, cum era si normal, singura diferenta era ca printul o data cu trecerea timpului a descoperit ca dragonul l-a inzestrat cu niste calitati mai putinobisnuite pentru o zana. Putea sa aprinda focul, doar sufland din stomac aerul fierbinte neveninos, putea sa miroasa nestemate si aur la kilometrii departare, chiar si sub pamant si dupa ce s-a mai antrenat a reusit sa-si coordoneze aripile si chiar sa zboare mai repede decat pana acum, iar treptat, aripa maronie a capatat si ea un pic din stralucireaprintului.

Sfarsit.

Profesorul a fost aplaudat minute in sir.

- Ma bucur ca v-a placut. Desigur, povestea poate sa fie doar un mit, zanele tind sa exagereze, iar cea care mi-a spus-o venea de la cules de laptisor de matca, dar orice e posibil, insa asta ar fi singurul caz de incrucisare de rase pe care l-am intalnit in viata mea. Sa aveti o zi buna!

Si s-a sunat. De ceeee????

joi, 10 februarie 2011

Capitolul 4

Drumul catre Tehnici de Aparare a fost foarte sumbru. Seb nu a scos o vorba si parca a pastrat o anume distanta intre noi pe coridor. Mi-era frica sa-l intreb care era problema tinand cont ca dupa cartile mele s-a schimbat la fata. Oricum, nici eu nu prea aveam chef de vorba dupa ce am vazut ce scria in carti, intrebarea era: ce-a vazut Seb in ele.

Nu, nu avea cum sa vada ce am vazut eu asa ca poate chiar era speriat de Stan? Ciudat, nu mi-a dat impresia ca e vreun fricos, dar avand in vedere ca azi l-am cunoscut, la urma urmei orice era posibil. Gandul asta m-a mai linistit un pic, desi nu eram prea incantata ca Seb e ingrijorat din cauza lui Stan. O data si-o data o sa se intoarca roata si-o sa ma razbun pe Stan pentru toti cei pe care i-a batjocorit.

M-am gandit sa schimb subiectul si din gandurile mele si din ale lui in timp ce ne apropiam de clasa lui Molusca.

- Hei, sa nu razi cand ii vezi fata lui Molusca, nu e prea amabil in general, iar cand radem de el cu atat mai putin, ok? I-am zis si i-am zambit incurajator.

- Ok! A raspuns Seb sec si abia sesizabil.

- O sa incerc sa ii atrag atentia asupra mea ca sa nu-ti strice prima zi de scoala, am continuat eu sperand sa-i schimb dispozitia.

- Aha, a raspuns la fel de sec.

Am intrat in clasa incercand sa gasesc alte subiecte care sa-l inveseleasca pe Seb, dar poate fata lui Molusca urma sa faca asta in locul meu.

Am luat loc in bancile din spate de data asta. In primul rand ca el nu ma avea la inima pe mine si nici eu nu ma dadeam in vant dupa metodele lui de educare, chiar daca materia in sine era chiar misto si folositoare. Iar in al doilea rand pentru ca asta era materia preferata a lui Johnny si era si preferatul profesorului asa ca locul din fata era numai al lui.

In scurt timp si-a facut intrarea si Molusca, iar in ochii lui Seb as fi putut sa jur ca citesc amuzament. Victor Galushc era un tip inalt plin de muschi despre care ai fi zis ca nu are nevoie de tehnici magice de aparare, ci doar o incruntare era de ajuns sa alunge dusmanul. Avea fata ca o Molusca, bine asta nu ajuta prea tare, asa ca un Bulldog fleoscait ar fi mai adecvat. Ceva fioros numai ca din pacate daca incepea sa vorbeasca nu te mai speriai asa tare. Singurul rau pe care ti-l putea face fara niciun pic de magie era sa mori de ras.

- Buna ziua! A zis el pe cea mai subtire voce posibila ca un scartait de vioara.
Moment in care Seb a pufnit in dreapta mea, dar si-a refacut rapid fata si si-a pus masca de om serios. Eu am inceput sa tusesc cand am vazut ca Molusca cauta sursa pufnitului in directia noastra ceea ce sper ca l-a derutat.

- Ma scuzati, i-am zis ca sa fiu sigura ca pare totul real.

- Mda, deschideti cartile la pagina 67, a continuat el parca ignorandu-mi total existenta.

Deci azi faceam doar teorie din fericire. Numai bine pentru Seb ca o sa scape de jena de a-i fi testate puterile in fata tuturor.

Lectiile le copiam din carte, chiar daca nu are niciun sens, singura scuza e ca profesorul era prea lenes sa ne predea. Si-a pus fundul pe scaunul de la birou si s-a intors cu fata la geam deschizandu-si plictisit ziarul.

Oare cat de nevazuta puteam face o vraja de copiere de pe carte pe caiet? Am repetat in gand cuvintele si am indreptat mana de la carte spre caiet, numai ca in drum am dat cu cotul de scaun si vraja a luat o intorsatura urata. Cartea s-a copiat pe biroul nostru in intregime, iar Seb era sa fie si el tatuat. A dus degetul aratator la gura si mi-a facut semn sa nu scot nicio vorba. L-am ascultat, mai ales ca eram prea speriata ca sa ma gandesc la o rezolvare rapida.

Seb a inchis ochii si a tinut mainile deasupra mesei, iar incet incet scrisul a inceput sa se stearga. Din pacate Molusca a sesizat probabil miscarea lui si si-a intors privirea.

- Domnule Clarke? Vrei cumva sa demonstrezi teoria pe care tocmai ai scris-o? A intrebat Molusca iritat.

- Domnule? A raspuns Seb derutat.

- Eram sarcastic, nu te intrebam, iti spuneam. Va trebui sa te obisnuiesti, sa nu trebuiasca sa repet de 2 ori. Te rog vino in fata clasei si demonstreaza teoria contrablestemului aerian, a spus profesorul plictisit.

Seb s-a ridicat si s-a dus in fata asteptand ca profesorul sa-i spuna cum ar putea face un contrablestem fara un blestem real. Din pacate eu stiam raspunsul.

Molusca se ridica de pe scaun, inainta lent spre Seb, isi increti fruntea concentrandu-se apoi intinse mana spre Seb, spunand cuvintele cu voce tare. Ar fi trebuit sa-l avertizez pe Seb despre obiceiurile proaste ale profesorului, inaintea orei, dar Tarotul m-a dat peste cap si am uitat. M-am bucurat ca socul de pe fata lui Seb a durat doar o secunda apoi si el la randul lui s-a incruntat si a ridicat mana spre profesor. Imi doream sa intervin, sa-l protejez pe Seb, dar in acelasi timp speram sa nu fie nevoie si Seb sa demonstreze, inc-o data cat de priceput este.

Intr-un duel ca acesta trebuie sa fii rapid. Asa ca probabil Molusca nu se astepta ca Seb sa reactioneze aruncand blestemul destul de incet, probabil oricine altcineva, in afara de mine si Johnny, si acum si Seb, nu ar fi reusit sa-l contraatace. Mare i-a fost surpriza profesorului cand a trebuit sa arunce un scut asupra lui pentru ca Seb a folosit un alt blestem pentru a-l trimite pe primul in directia de unde pornise. Ceilalti elevi au scos sunete de uimire si unii chiar au ras pana in momentul in care privirea lui Molusca i-a amutit.

- La loc! A marait profesorul ridicand o spranceana la Seb.

Seb s-a intors in banca facandu-mi cu ochiul si zambind cu spatele la prof. M-am bucurat ca ii trecuse norul intunecat care ii plutea deasupra capului, desi in banca a parut ca pastreaza aceasi distanta de mai-nainte. Poate mi se pare, trebuie sa-mi reamintesc mereu ca de abia azi l-am cunoscut si nu trebuie sa mi se invarta universul in jurul lui de pe acum.

Molusca mi-a intrerupt sirul gandirii aruncand un scut de barare a altor vraji, cu alte cuvinte numai puteam folosi niciun descantec pana la sfarsitul orei.

- Pagina 67, continuati! A zis scurt apoi si-a reluat si el activitatea.

Il puteai lua prin surprindere pe Molusca, dar niciodata nu il prindeai cu garda jos. Am incercat, probabil de aceea nu ma are la inima. De fiecare data cand ma “testa”, cum ii placea lui sa spuna, eu as fi zis “tortura”, il testam si eu pe el cam cum a facut-o Seb. In loc de scuturi de protectie aruncam alte blesteme de intersectie. Din pacate nu l-am prins niciodata pe picior gresit.

Asta era singura materie la care nu trebuia sa ma prefac nestiutoare pentru ca as fi avut de suferit la fiecare “testare” daca nu ma aparam cum se cuvine, plus ca daca Johnny nu iesea in evidenta descurcandu-se la fel de bine ca mine nici eu nu aveam de ce. Macar de-ar fi fost Johnny asa la toate materiile, viata mea ar fi fost mult mai usoara.

Ne-a luat toata ora sa copiem lectia si nu am avut timp sa vorbesc nimic cu Seb. Dar privirea amuzata pe care mi-a aruncat-o cand s-a intors langa mine a insemnat destul de mult si m-a mai usurat de griji.

Cand s-a sunat am rasuflat, si eu si Seb in acelasi timp, usurati.

- Iarta-ma, trebuia sa-ti dau mai multe detalii despre modul meschin al lui Molusca, dar obisnuindu-ma cu el asa, pur si simplu am uitat! M-am repezit sa-i zic indreptandu-ne spre iesire.

- Nu-i nimic, m-am prins repede ce vroia sa faca. Oricum ma mir ca un om ca el preda intr-o scoala, e destul de periculos ce face.

- Da, este, dar probabil le e frica de el ca sa-l dea afara, am glumit eu. Facand o pauza m-am gandit mai bine si i-am raspuns serios: de fapt nu a fost nimeni ranit pana acum, nu stiu daca e noroc sau pur si simplul stie cat sa se intinda. E intimidant, da, dar nu periculos, am zis ganditoare.

- Cum sa nu? Nu ai auzit ce voce are? Era sa fac infarct! Daca asta nu e periculos atunci nu stiu ce e.

Am inceput amandoi sa radem pe drumul catre urmatoarea clasa si m-am bucurat ca atmosfera dintre noi s-a mai destins, dar n-o sa am niciodata curaj sa-l intreb care a fost motivul real. Probabil o sa si uit pana maine pentru ca tot timpul ma pierd in ochii lui, nu-mi mai amintesc nici macar de ce eram eu suparata.

luni, 7 februarie 2011

Capitolul 3

- Ah, ce idioata sunt, hai repede!

Am inceput sa alergam catre treptele de la capatul holului si sa le coboram 2 cate 2. Am ajuns in fata usii de Leacuri si Potiuni, am batut si am intrat.
Doamna Julia ne-a privit mirata, apoi ne-a luat la intrebari fara sa astepte scuzele pe care i le pregatisem.

- Domnisoara Mecmar, imi cer scuze ca am ajuns inaintea d-voastra, imi permiteti sa continui reteta?”, ne-a facut apoi cu ochiul si ne-a indemnat cu un semn al capului sa luam loc.

I-am zambit, i-am mimat din gura un “scuze” si un “merci” mut si ne-am indreptat spre locurile din fata.

- Domnule Clarke, sa nu considerati acest moment unul de luat exemplu pe viitor, desi e prima ei abatere, domnisoara Mecmar ar face bine sa nu-i intarzie si pe altii data viitoare.

- E vina mea, am rugat-o sa-mi prezinte castelul si am pierdut notiunea timpului, a mintit repede Seb ramanand in picioare langa scaun.

- Atunci poate ar fi cazul sa va dau reteta de “Aducere aminte” ca sa nu va mai pierdeti pe drumul catre clasa?

- Nu doamna, imi pare rau, nu o sa se mai repete! am raspun eu in locul lui Seb si l-am tras pe el usor de maneca sa se aseze.

- Stiu! ne-a asigurat ea inca zambid, faceam si eu conversatie cu noul vostru coleg, si i-a facut semn lui Seb sa ia loc. Bine ai venit!

- Multumesc! a replicat Seb, linistit ca nu am intrat in incurcatura.

- Daca ai nevoie de indrumare, iar Ruby nu ti-o poate da, sper ca nu vei ezita sa ma intrebi.

- Multumesc! s-a repetat el.

Orele de Leacuri si Potiuni au decurs in liniste, doar bolborositul ceaunelor si soptitul descantecelor se auzeau in timp ce preparam un leac pentru cartofi.

Vazandu-se scapat de prima lui abatere si nevrand sa faca o impresie si mai gresita in fata profesoarei, Sebastian n-a mai scos o vorba toata ora.

Neavand nevoie de caiete nici macar X si O nu ne puteam juca, plus ca eu stau mereu in primele banci la toate orele. Oare se merita sa ne asezam in fundul clasei langa Johnny doar pentru a putea petrece mai mult timp impreuna discutand despre cat de neciudata sunt sau cat de albastrii are ochii si cat de ciufulit are parul.

Fiind parteneri de ceaun am crezut ca o sa fie nevoie sa fac pe nestiutoarea, dar cand am vazut ca Seb se descurca destul de bine cu ingredientele am lasat modestia la o parte si am facut echipa buna, reusind sa terminam inaintea tuturor, insa leacul avea nevoie de o ora de fiert asa ca a trebuit sa-l supraveghem mereu pana la sfarsitul clasei. Timpul ramas l-am petrecut amestecand in ceaun si plictisindu-ne.

Seb a curatat ceaunul dupa ce am pus in 3 sticlute compozitia Leacului de Cartofi si am inmanat una profesoarei care dupa ce a evaluat-o si-a dat acceptul pentru a putea lua cu noi celelalte 2 sticlute. Una eu, una Seb. Nu acelasi lucru s-a intamplat cu sticlutele celorlalti. Majoritatea au fost evaporate de profesoara pentru a nu crea probleme. Compozitia lui Johnny nici macar nu era lichida, probabil de lene n-a amestecat in ea, s-a lipit de fundul ceaunului si s-a ars.

Probabil si saptamana viitoare va trebui sa repetam tot un leac pentru legume, si-o sa tot repetam pana o sa reuseasca cat mai multi colegi sa-l faca. Buni va fi bucuroasa ca-i duc eu leacurile si nu mai trebuie ea sa le faca.

Pe drumul catre Tarot am mers amandoi in liniste. Eu gandindu-ma ca poate de acum in colo nu vor mai trebui colegii sa fie partenerii mei prin rotatie si sa le ghicesc lor in carti, ci poate Seb va deveni partenerul meu permanent. Ii voi citi in cartile alea pana ii apare o bruneta cu ochii verzi la drum de seara. El gandindu-se...sper ca la mine!

Si la Tarot ca si la celelalte materii trebuie sa ma prefac ca sunt la fel de incepatoare ca si ceilalti chiar daca un pic mai priceputa. Bineinteles ca stiu cartea aproape pe de rost, dar ma fac mereu ca-mi ia ceva mai mult timp sa citesc semnele.

Ma jucam mereu cu Buni folosind cartile de Tarot si mereu era distractiv sa aflam rezultatele meciurilor, vremea de a doua zi, in general chestii utile si sigure, era mai greu cand era vorba despre viitorul cuiva. Cumva Destinul nu vrea sa ne arate toate tainele lui sau macar incearca sa ne faca viata mai grea citindu-l.

De data asta, nemaifiind absorbiti de peisaj, Eu si Seb, am ajuns la timp. Mi-am ocupat locul si-am asteptat venirea profei. Asteptare care din pacate n-a durat prea mult, iar profesoara a aparut fix cand vroiam sa deschid un subiect de conversatie cu Seb.

- Buna ziua! Stiti ce aveti de facut asa ca taiati cartile, asezati-le in stea si cititi trecutul si viitorul partenerilor vostrii. Apoi se indrepta spre masa noastra si cu vocea mai scazuta i se adreseaza lui Seb. Bine ai venit! Ma numesc Corina Rowent. Daca ai intrebari nu ezita sa ma deranjezi, dar banuiesc ca Ruby va fi destul de indeajuns pentru azi. Te voi ruga sa copiezi esentialele din caietul ei. Am inteles de la Domnul Director ca ai ceva cunostinte de baza asa ca probabil nu o sa ai mult de recuperat. Suntem inca la prima jumatate din pachetul de carti si primele 5 forme de aranjamente, asa ca sper sa te descurci. a spus ea parca dintr-o singura suflare.

- Multumesc frumos, Doamna Profesoara!

- Ar fi bine sa incepi tu, ca sa-mi dau seama la ce nivel esti.

- Desigur Doamna, spuse Seb oftand parca usurat si in coltul gurii ivindu-se un semi zambet.

Eu nu eram prea incantata de lucrul asta. Una era cu elevii care preferau sa le ghicesc eu viitorul in loc sa mi-l ghiceasca ei mie, alta era cu Seb care poate afla lucruri despre mine care l-ar fi putut deranja.

Primele carti m-au atins fix unde ma durea cel mai tare, in trecutul cel mai intunecat. Desi Seb a rasfoit cartea in cautarea semnelor eu stiam deja ce spun. Nu i-a luat nici lui mult, in comparatie cu ceilalti elevi, dar imi doaream din ce in ce mai tare sa le citeasca gresit.

- Trecutul: Un strain periculos la rascruce de drumuri iti marcheaza viata, a citit Seb prima parte, parca ceva mai serios decat era pana acum.

- Sau in pericol, l-am ajutat eu, sperand din tot sufletul sa creada ca e vorba despre el si sa nu inceapa dupa ora sa puna intrebari, pentru ca n-as fi stiut ce sa-i raspund.

- Mda, a raspuns Seb ingandurat cautand viitorul in carte.

I-a luat mai mult pana sa il desluseasca desi parea ca gasise toate cartile. Din fericire partea asta nu m-a speriat.

- Viitor: Fereste-te de paduri in noptile cu Luna plina, a citit Seb cu glas scazut.

- Probabil, iar sunt zane in zona si petrec la lumina Lunii! Bine ca nu-mi plac padurile, mai ales noaptea, am incercat eu sa-l inveselesc, dar nereusind.

- Da, cui i-ar placea sa petreaca cu zanele, a replicat profesoara amuzata. E foarte bine Seb, ma bucur sa vad ca ai cunostintele de baza. Pana saptamana viitoare o sa te rog sa copiezi din caietul lui Ruby ca sa fii in totalitate la zi cu ce am predat. De acord?

- Sigur Doamna, multumesc! A raspuns Seb fara vlaga, iar profa s-a retras la biroul ei.

- Acum eu, am sarit luandu-i cartile din mana.

Acum Seb parea un pic speriat. Am inceput sa ma intreb daca nu cumva reactiile mele erau prea vampiresti si a inceput sa se prinda ca e ceva in neregula cu mine. Probabil cand sunt binedispusa nu ma concentrez indeajuns la a-mi masca abilitatile si acestea ies la iveala. Presupun insa ca mi-as fi dat seama daca s-a schimbat ceva in comportamentul meu, doar in primii 2 ani de vampir faceam lucruri anormale fara sa-mi dau seama. Cu toate astea incepusem sa ma ingrijorez. Seb sigur vazuse ceva in cartile mele care l-a intristat. Sau ceva ce facusem eu? Punandu-mi atatea intrebari am realizat la un moment dat ca amestecam cartile de un sfert de ora fara ca Seb sa-mi adreseze nici macar un cuvant.

Intr-un tarziu le-am aranjat in hexagon, stilul meu preferat, si am inceput sa le intorc.. Am luat cartea, nu a trebuit sa ma prefac ca dureaza mai mult decat era necesar pentru ca m-au pus pe ganduri si totul a parut real.

- Trecutul-Viitor: La rascruce de drumuri ai intalnit un strain care te va pune in pericol si-ti va marca destinul, i-am citit cu juma de gura.

Mi s-au inmuiat picioarele, dar cu toate astea am cautat repede alta semnificatie pentru ca eram singura straina posibil periculoasa pentru toti cei din jurul meu pe care tocmai o cunoscuse Seb si mai cu seama si citirea cartilor mele putea insemna ca eu ii pot pune viata in pericol unui strain pe care l-am cunoscut la rascrucea unor drumuri. Asa e tarotul, nu te ajuta cu forma exacta a cuvintelor sau situatii exacte, pentru ca e posibil sa-ti schimbi destinul si atunci nu ar mai avea niciun sens.

- Ori cartile s-au refacut tot pentru mine si e de fapt “va fi in pericol”, uneori se intampla sa memoreze o singura persoana si sa se ataseze de ea, ori e vorba de Stan care te-a ademenit in groapa din padure si probabil va incerca si altadata.

Eram confuza. El nu zicea nimic. Incercam sa-mi dau seama cum as putea sa-l pun in pericol. In minte nu-mi venea decat imaginea ingrozita a lui Buni de acum cativa ani cand n-am mai putut controla ceea ce sunt din cauza unei simple discutii contradictorii legata de vaca noastra si randul meu de a o duce la pascut.

Probabil si faptul ca faceam primii pasi ca adolescenta si eram mereu tafnoasa si irascibila, a transformat discutia in cearta, tipete si urlete din partea mea, iar buni nu incerca decat sa ma convinga sa discutam altadata cand ma calmez.

Mi-am pierdut mintile in momentele alea si, desi o parte din mine simtea ca are dreptate si trebuie sa ma calmez, cealalta ma instiga la mai rau. Asa ca am explodat, desi nu la propriu, am dat cu o farfurie in perete care nu numai ca a facut gaura, ci a trecut pe partea cealalta oprindu-se intr-un copac de la capatul curtii. Si in loc sa realizez ca nu e bine ce fac parca m-am bucurat pentru prima data ca sunt ceea ce sunt. Asa ca am iesit pe usa, deramand-o in urma mea. Buni nu avea nicio sansa sa ma opreasca sau sa ma prinda si mai bine ca n-a incercat pentru ca probabil as fi ranit-o.

Am alergat prin padure cu o viteza de neimaginat de simteam ca zbor. Mi-am testat toate puterile pentru prima data si m-am simtit libera. Mi-am incercat mirosul, cautand cel mai apropiat trandafir, forta, smulgand un copac din radacini, auzul, cautand cel mai apropiat iepure , dar odata gasit instinctele de vampir mi-au invadat corpul si iepurele n-a avut o soarta prea blanda, apoi mi-am testat vazul, cautand casa mea. Nu ma mai simteam prizoniera propriului corp, incatusata de simplitatea pe care trebuia s-o afisez, dar uitandu-ma de la o distanta de cel putin 1 kilometru, o vedeam pe bunica. Era asezata la masa din bucatarie, trista si privind neincetat pe geam.

M-au apucat remuscarile si mi-am plecat capul de rusine, vazandu-mi mainile pline de sangele iepurelui m-am speriat si am inceput sa plang. Atunci am realizat cat rau puteam sa-i fac lui Buni si oricui intalneam in cale. Am decis in momentul ala ca nu trebuie sa ma feresc sa ma folosesc de puteri, ci trebuie sa invat sa le folosesc cand trebuie. Asa ca m-am intors acasa, lacrimile curgandu-mi siroaie pe obraji si mi-am cerut iertare de la Buni, care fusese ingrijorata pentru mine si fericita sa ma vada in siguranta acasa, asa ca nu m-a pedepsit.

Doar asa ii puteam face rau lui Seb si se pare ca era varianta cea mai posibila. Chiar daca Stan si echipa sunt niste prosti ingamfati nu-i considera nimeni periculosi. Si daca stau bine sa ma gandesc azi au ajuns cam in acelasi timp cu noi la scoala, ceea ce probabil aveau de gand sa-l scoata ei pe Seb de acolo daca nu treceam eu.

Aveam atatea ganduri si atatea griji ca am multumit pentru linistea care se lasase in clasa si mirosul betisoarelor parfumate. Eram insa speriata de reactia lui Seb. Mi-as fi dorit atat de tare sa stiu ce gandeste, dar n-am indraznit sa deschid niciun fel de subiect.

Ora s-a terminat si gandul ca urma ora cu Molusca nu m-a inveselit prea tare.

duminică, 8 august 2010

Capitolul 2

Cum singurele locuri goale erau ori cel de langa mine din prima banca, ori cel de langa Jonny, in ultima banca, m-am bucurat tare mult ca Seb a ales sa stea cu o fata, chiar daca acea fata s-a inrosit pana in varful urechilor, in favoarea unui loc langa dusman.

Am exersat aceasi vraja de chemare ca si saptamana trecuta si probabil ca o vom repeta pana, cel putin, jumatate din clasa o va stapani. Cum mie mi-a reusit de data trecuta, acum nu mai aveam prea multe optiuni. Ori incercam sa invat teoriile urmatoarelor vraji, ori stateam si ma uitam pe pereti, visand cu ochii deschisi ca sunt in locul meu favorit si nu in sala de curs, cum adesea mi se intampla.

Spre surprinderea mea si Seb s-a aratat indemanatic cu vraja asta si i-a iesit din prima, a trebuit, insa, sa-i arate de inca 2 ori Doamnei Lidia pentru a se asigura ca nu a fost o simpla intamplare reusita lui.

- Din dosarul tau reiese ca nu ai niciun fel de studii magice, l-a anuntat ea. Ma asteptam sa fii in urma si sa ai nevoie chiar de lectii suplimentare, dar se pare ca m-am inselat. E vorba de vreo greseala de tipar? l-a intrebat profa pe Sebasian indeajuns de incet ca sa nu deranjeze concentrarea celorlalti, desi, sincera sa fiu, ceilalti nu-si prea dadeau silinta si trageau cu urechea.

- Nu, Doamna, am avut, probabil, doar mai mult timp la dispozitie sa-mi exersez magia decat restul. Asta, dar si faptul ca in tot acest timp mi l-am petrecut citind cartile de magie pentru nivelul 1. Tatal meu a avut grija, de la primele semne, sa nu-mi lipseasca nimic, din pacate nu a mai apucat sa continue educarea mea la domiciliu, din motivele pe care le cunoasteti si dumnevoastra. Unchiul si matusa mea nu au putut sa ii preia sarcina, pentru ca nu au priceperea didactica pe care o avea tatal meu, care a fost profesor, doar m-au supravegheat si ajutat in permanenta de cand sunt aici, i-a raspuns el ca si cand si povestea asta ar fi fost exersata inainte, sau poate doar mi se pare mie.

Fiind aproape de pensionare, Doamna Lidia a fost mereu cea mai iubita, dar si cea mai de temut profesoara. Desi destul de mica de inaltime, grizonata si aparent fragila, impune respect la un nivel la care alti profesori nu pot ajunge. Probabil ca a adunat de-a lungul timpului atata informatie incat nimeni nu are curajul s-o contrazica.


Ne-a aruncat o privire de neincredere amandorura. Poate ca si eu daca as fi fost in locul ei as fi avut dubii. Povestea asta i-am spus-o si eu in primul semestru, folosind alte cuvinte, ce-i drept, dar ideea era aceasi. Atunci poate ca nu a considerat ca are de ce sa-si puna intrebari, dar acum eram doi, iar coincidenta era prea mare. Cine a mai auzit ca doi elevi, amandoi boboci, sa aiba un nivel asa avansat de magie? A stat un pic pe ganduri, privindu-ne in continuare, iar apoi probabil ca a decis ca e pur si simplu doar o coincidenta, iar ea nu poate decat sa se bucure ca noi nu-i vom da batai de cap in timpul lectiilor. Asa ca ne-a zambit usurata, apoi si-a intors atentia catre ceilalti pentru a-i ajuta sa stapaneasca vraja cat mai bine.

L-am privit cu coada ochiului si m-am intrebat si eu ca si Doamna Lidia, cum se face ca exista inca o persoana la acelasi nivel cu mine, avand in vedere ca eu am dobandit aceste abilitati destul de diferit de ceilalti elevi. Motivul minciunii mele il stiam, dar al lui? Sau poate povestea lui era purul adevar? Pana la urma, daca nici profesoara nu si-a facut griji, eu de ce mi-as face? Cu siguranta a cunoscut mai multi elevi la viata ei si a decis ca noi nu suntem ceva prea iesit din comun.

Sper ca Seb sa fie la fel de avansat si la celelalte materii, pentru ca ar fi placut sa nu mai fiu singura care sta degeaba la ore. Probabil va trebui sa ne gasim o ocupatie in doi interesanta. Gandul mi-a placut atat de mult ca am afisat, fara sa vreau, un zambet visator, pe care Seb la observat si a ridicat intrebator din sprancene.

A trebuit sa gandesc rapid o scuza destul de amuzanta.

- Ma gandeam...sper ca esti la fel de bun si la Tehnici de Aparare pentru ca de abia astept sa-i vad fata frustrata a lui Molusca cand va vedea ca nu poate sa se laude nici cu evolutia ta.
Am ras infundat, asta chiar va fi o mutra ce merita vazuta. Vazandu-l pe Seb nedumerit, am continuat cu explicatia:

- Molusca, adica Domnul profesor Galushc, provine din Moscova si are un stil destul de ciudat de predare. Isi considera materia ca fiind cea mai importanta si cea mai grea si mereu incearca sa ma puna in dificultate cu vraji de contraatac noi, sperand ca intr-una din aceste zile imi voi pierde concentrarea si ma va putea face de ras in fata celorlalti. Este de parere ca respectul poate fi castigat doar prin frica si umilinta.

- Probabil ca a fost un fel de Stan cand era mic, a replicat Sebastian.

- Probabil! am ras imaginadu-mi o mini Molusca grasa ca Stan.

- Dar de ce nu l-ati poreclit Galushca? a intrebat el curios.

Mi-am retinut un hohot de ras si i-am raspuns sugrumat.

- Ai sa vezi tu, nu vreau sa-ti stric surpriza.

Mi-a zambit neincrezator.

Profa ne-a aruncat o privire ce s-ar traduce in “Sssht!” si ne-am comformat bagand capul intre umeri rusinati.

Oricum nu as mai fi gasit nimic interesant de zis, iar ora a devenit plictisitoare si parca mai lunga ca nicioadata. Am rupt o foaie de hartie din caietul de Botanica am desenat o spanzuratoare si i-am intins foaia sugestiv. El mi-a intins-o inapoi dandu-mi de inteles ca vrea sa scriu eu primul cuvant. M-am gandit la randunica, i-am notat literele si spatiile goale si jocul a inceput. Ne-a ajutat sa trecem mai usor peste ora, dar dupa cateva cuvinte gen: prieten, destin, albastru; pana si mie mi s-a parut ca sun un pic penibila si am trecut la obiectele din jur: camasa, stilou, pantaloni, adidasi; chiar daca erau toate obiecte de pe Seb aveau mult mai multe in comun cu cei din jur plus ca semanau si cu cele folosite de el: creion, verde, bijuterie, geanta, leacuri si galusca. Chiar daca scriam cu creionul, am ochii verzi, port un pandantiv, am o geanta pe post de ghiozdan, urmeaza ora de leacuri unde probabil ca vom sta tot impreuna, nu puteam sa sper ca au legatura cu mine din aceleasi motive pentru care ale mele aveau legatura cu el. Dar pot sa sper, nu?

Cand s-a sunat, mi-am pus lucrurile in geanta si mi-am ridicat privirea spre usa. Am ramas o secunda nemiscata surprinsa sa-l vad pe Seb acolo asteptandu-ma zambind. De obicei toata lumea se deplasa in grupuri de cel putin doua persoane, mai putin eu. In afara de Tasha in preajma caruia stateam doar la inceputul orelor, in pauza de masa si la sfarsit, nu puteam fi gasita in compania altui coleg.

Tasha era prietenoasa cu toata lumea si toata lumea era atrasa de persoana ei. Avea ceva aparte ce inspira sinceritate, intelepciune si iubire. Pana si glasul ei parca era o melodie in perfecta armonie cu natura. Era mica de inaltime, bruneta, tunsa foarte scurt, baieteste, iar parul ii statea mereu tepos ca un arici, iar in soare ii stralucea in nuante de albastru.

Ochii nu erau de-un albastru obisnuit, mereu schimbatori ca milioanele de nuante ale apei. Si daca n-as stii ca asa ceva e imposibil la o vrajitoare, nici macar vrajile de iluzie nu pot face o treaba asa de buna, as fi zis ca uneori se sparg valurile unui ocean in ochii ei. Avea o frumusete rupta din natura.

Iar ea, nu stiu exact din ce motiv, nu m-a considerat niciodata o ciudata, ca ceilalti colegi, si m-a primit cu bratele deschise de parca m-ar fi asteptat toata viata.

Poate pentru ca ceilalti m-au cunoscut dintotdeauna, iar eu, incercand sa-mi ascund magia m-am retras departe de privirile lor. Ea, ca si Seb, s-a mutat din alta tara aici, insa fara sa aiba o poveste cu talc ca a lui. Mutarea ei a fost o decizie luata de mama ei, care se pare ca era specializata in Artele Ghicitului, iar semnele au indrumat-o aici. Despre tatal ei nici ea nu stia nimic, iar eu n-am vrut sa presez subiectul.

De aceea am fost surprinsa sa-l vad pe Seb asteptandu-ma si am sperat ca va fi o treaba cu care va trebui sa ma obisnuiesc, din simplul motiv ca Seb arata atat de bine si nu pare sa fie de nasul meu sau nici macar sa vrea sa petreaca atata timp cu mine. Poate ca ar avea succes si la Mironosite daca nu l-ar vedea in prezenta mea. Gandul asta m-a intristat, m-am alaturat lui si i-am zis cu jumatate de zambet:

- Nu-mi esti dator cu nimic, sa stii ca nu trebuie sa mergi cu mine. Te pot introduce unui alt coleg mai interesant daca vrei, sau mai baiat.

Zambetul i-a pierit, in schimb si-a incruntat sprancenele si mi-a raspuns:

- Ai o parere destul de proasta despre tine, observ, si despre mine, chiar. Se pare ca am avut norocul sa dau peste singura persoana normala din acest sat in prima mea zi, si chiar mai mult decat normala, dar daca nu-ti place compania mea nu-ti voi purta pica, ma voi retrage in liniste.

- Nu, nu, nu, te rog! m-am grabit eu sa-l asigur . M-ai inteles gresit. Eu doar m-am gandit sa-ti las libera optiunea de a nu te face de ras in compania mea si de a-ti putea face si alti prieteni, mai putin ciudati. Asta nu inseamna ca nu-ti sunt recunoscatoare ca vrei sa stai cu mine, chiar daca nu inteleg de ce, am terminat propozitia mai mult in soapta, sugrumata de privirea lui tot mai incruntata.

- As putea sa-ti dau un milion de argumente sa-ti demonstrez ca nu esti ciudata, dar nu imi place sa fiu contrazis, asa ca prefer sa incheiem discutia aici, daca nu te superi, ok? a conchis cu un zambet dezaprobator.

- OK! am raspuns timid.

Am pornit amandoi pe culoarul scolii spre sala unde se tin orele de Leacuri. Am salutat-o in trecere pe Tasha care mergea visatoare spre clasa ei si n-a parut sa ma vada.

Mereu m-am simtit privita, dar de la un timp incepuse sa nu-mi mai pese, insa acum, ca eram insotita de Seb, ma simteam jenata de priviri. In fond l-am avertizat ca lumea ma considera o ciudata, n-ar trebui ca statutul lui social sa fie problema mea.

- Daca am inchis subiectul de mai devreme, inseamna ca nu putem vorbi despre altceva? mi-a intrerupt Seb sirul gandirii.

- Aaa... ba da, putem, despre ce? i-am raspuns mirata.

- Pai, ai putea sa-mi povestesti, ca sa nu ma mai simt eu prost legat de ce s-a intamplat in dimineata asta, despre cum au fost altii pacaliti de catre Stan, Bran si umbra.

Am ras copios la noile porecle ale celor trei dictatori si i-am raspuns dupa ce m-am mai linistit.

- Tasha se va bucura sa auda ca le-ai gasit niste porecle pe masura.

I-am povestit cate ceva din ce imi aminteam, dar n-a parut ca l-am convins prea tare sa nu se mai simta prost.

I-am zambit incurajator si i-am promis:

- Nu-ti face griji, ai sa vezi, pana la sfarsitul saptamanii, va fi ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Probabil planul lor era sa te lase acolo pana la sfarsitul orelor si de abia atunci sa-ti faca ceva cu adevarat rau. A cadea intr-o groapa nu mai inseamna mare lucru pentru ei, ai scapat usor.

- Merci, dar tocmai asta e, nu cred ca au terminat cu mine, inca! mi-a zis Seb, inca intristat.

- Eh, oricum,locuiesti destul de aproape de mine asa ca te voi insoti mereu. Nu le place sa aiba martori, pentru ca povestea mea ar suna mai urat decat a lor si voi avea grija s-o spun prima, ca sa nu le las posibilitatea sa se laude. Si, in caz ca nici asta nu merge, stiu niste blesteme... si m-am asigurat ca si ei stiu ca le stiu.

- He, he, merci! s-a mai inveselit Seb. Asta mi-ar mai lipsi, sa ma apere o fata in loc s-o apar eu pe ea, mai ales ca-i sunt dator, mi-a aruncat un zambet si a continuat, mi se pare mie sau suntem singurii de pe coridoare?

Mi-am dezlipit pentru prima oara ochii de la superbii lui ochi albastrii si am observat si eu ca restul elevilor intrasera deja la ore.

... to be continued...

luni, 2 august 2010

Capitolul 1

Azi va fi inca o zi din acelea in care o parte din mine se bucura ca am anumite abilitati de care ma pot folosi in anumite situatii.

Am plecat la scoala, ca in orice alta zi obisnuita. Suntem la inceputul semestrului 2, primavara incepe incet-incet sa-si faca simtita prezenta, copacii inverzesc, animalele isi scot nasul in bataia vantului, pasarile isi fac culcus, toate fiind semne ale belsugului, nimic nelalocul lui.

Numai ca semnele care erau destinate unei anumite persoane erau si cele mai greu de remarcat, asa ca m-a surprins placut sa vad in drumul meu o randunica dand de mancare puisorilor ei. Am stiut imediat ca voi avea o zi speciala, este un semn bun, dar nu-mi aduceam aminte despre ce era vorba. Ceva legat de prieteni? Sau de castiguri? Nu am prea multi prieteni si nu sunt o fire prea sociabila, sau mai bine zis nu prea am cu cine sa fiu sociabila, asa ca am mers mai departe cu speranta sa gasesc vreo comoara ascunsa.

Ceva insa mi-a atras atentia, mi s-a parut ca aud un tipat. Pe cat de mult as fi vrut sa ignor sunetele, simturile mele ascutite au descoperit ca sursa lor provenea de la marginea padurii si erau strigatele de ajutor ale unui baiat. Nu sunt o prea mare fana a padurii, dar m-am dus oricum sa vad daca pot sa ajut.

Pe masura ce m-am apropiat mi-a fost frica sa nu fie vreo capcana pentru ca nu vedeam pe nimeni in preajma, dar baiatul, probabil auzindu-mi pasii a strigat din nou. De abia atunci am vazut, cativa pasi mai in fata, o gaura in pamant si am inteles imediat de unde striga.

- Hey, stiu ca esti acolo, te-am auzit. Scoate-ma de aici, imediat, a spus baiatul.

Mi s-a parut un pic nepoliticos, dar poate a crezut ca sunt altcineva. M-am apropiat de margine pana m-a vazut si i-am raspuns:

- Ar fi frumos daca ai spune si “te rog”.

N-am asteptat sa aud cuvintele magice, m-am asezat la pamant si am intins mana cat de mult am putut. Baiatul s-a inrosit si de abia a ajuns la mana mea sa-l ajut sa iasa de acolo. A fost destul de usor sa-l ridic, cu forta mea iesita de comun nici nu i-am simtit greutatea, dar m-am prefacut ca ma chinui si am sperat ca nu observa ca sa nu-mi puna prea multe intrebari, probabil a crezut ca el e cel puternic. Nu parea sa aiba nicio zgarietura, ceva ciudat avand in vedere adancimea gropii.

- Scuze, n-am vrut sa ma rastesc, a spus. Am crezut ca baietii care m-au impins mai devreme in groapa au venit sa rada si mai mult de mine. Ma numesc Sebastian, dar prietenii imi spun Seb!

Si-a sters mainile pe blugii si asa murdari de noroi si apoi si-a intins mana pentru a face cunostinta, i-am strans-o rapid si am spus un fugar “Ruby!”, dupa ce i-am repetat gestul de a ma sterge pe maini de blugii mei. Au fost niste gesturi mai mult din politete, murdari tot am ramas. Chiar daca stiam vraja perfecta de a ne face si hainele si mainile luna nu am vrut sa creez suspiciuni.

- Ma bucur sa te cunosc, Ruby, si multumesc mult ca m-ai ajutat, iti raman dator. Pamantul era umed si nu puteam sa ma prind de margine in niciun fel, a spus si s-a intors sa mearga pe drumul pe care am venit eu.

- Nici o problema, i-am raspuns urmandu-l. S-a intamplat sa fiu prin preajma. Unde mergi?

- Eh, presupun ca la scoala, sperand ca acolo sa nu mai gasesc gropi in care sa cad. Tu?

- Si eu ma duc la scoala, dar nu ne-am intalnit pana acum, esti nou in sat, am intrebat curioasa.

Nu l-am mai vazut, pentru ca daca il vedeam sigur nu-l puteam uita. Era destul de dificil sa fac propozitii asa de lungi in preajma lui si am zambind, incantata de succesul meu. Era inalt, frumos, cu ochii mari si albastrii, parul foarte negru si ciufulit, si mirosea a vanilie si lamai, dulce de-ti lasa gura apa, dar mai era un miros... Ceva ce nu era asa direct ca vanilia sau lamaia, daca ar trebui sa-l descriu intr-un cuvant ar fi... natura.

- Hmm... cam asa ceva...dar ca sa scurtez povestea, m-am nascut aici, a trebuit sa ma mut cand am fost mai mic, dar pentru ca tata a murit, am venit aici ca sa traiesc cu matusa si unchiul meu, a spus totul pe un ton neutru si rapid, ca si cand ar fi repetat povestea de o mie de ori pana acum.

- Ce clasa esti? Si de ce te-a impins cineva in groapa aia? Ce-ai facut?

A oftat.

- Sunt anul intai, si cine stie? S-au prefacut ca vor sa ma cunoasca si sa-mi arate ceva misto langa padure si ma trezesc cazand prin gaura.

- Ce idioti, am spus incruntandu-ma, dar un zambet mi-a scapat in coltul gurii la gandul ca si el era boboc ca si mine.

- Mda!

N-am stiut ce altceva sa spun, nu sunt asa buna la dialoguri politicoase, mai ales cand trebuie sa discut cu baieti draguti ca Sebastian. Imi place numele lui, dar nu puteam sa-i spun lui asta, nu? Am mers in tacere pana am ajuns la aleea ce duce spre scoala. M-am chinuit sa spun ceva destept, dar n-aveam nici cea mai mica idee ce as putea spune. Un banc? Mai bine sa nu-mi fortez norocul.

Dupa ce au trecut cateva minute de liniste totala am tresarit cand mi-a zis:

- Hey, uite, o vrabiuta care isi hraneste puii! E de bine, nu?

- Sigur, numai ca aia este o randunica, am spus aducandu-mi aminte ca semnul era pentru “castigat prieteni”, dar nu am vrut sa-i evidentiez si lui acest lucru, puteam doar sa sper ca semnele chiar erau despre mine si el, nu vad cum as putea sa castig alt prieteni pana diseara, decat daca mai gasesc pe cineva in alta gaura.

Avea ceva special baiatul asta, dar nu am putut sa-mi dau seama ce. Pare diferit fata de ceilalti baieti pe care ii cunosc, iar faptul ca au fost niste baieti cei care l-au pacalit si l-au impins acolo, spune cam cat de inteligenti erau ceilalti din sat si cat de maturi.

In curand am ajuns la scoala pe care acum aveam voie s-o vad asa cum trebuie. Persoanele nonmagice o vedeau ca orice alta cladire educationala, mare, patrata, gri, fara nimic special. In realitatea magica insa, cladirea propriu-zisa era de fapt un adevarat castel, de 5 ori mai inalt si de 3 ori mai lat. Un urias ce se ridica din mijlocul pasunii intinse de la marginea orasului, si era inconjurat de un gard inalt din pietre de moara. Poarta, la fel de impunatoare ca si restul constructiei, era in intregime facuta din metal negru, iar pe grilajul ei se incolacea o vita-de-vie mereu verde si plina de struguri negrii si dulci.

In gimnazium trebuia sa trec pe langa castel fara sa para ca-i vad adevarata fata si era greu avand in vedere ca cei mici aveau cladirea cu adevarat gri si anosta de vizavi de el. Toata copilaria mi-am petrecut-o visand la ziua in care ii voi trece portile pe care demult meritam sa le trec, iar lipsa mea de prieteni se datora faptului ca nu puteam sa vorbesc despre nimic din ce simteam si stiam cu ceilalti.

Astazi curtea era plina de elevi asezati, ca de fiecare data, pe bisericute.

Grupul Smecherilor era asezat in locul lor obisnuit de pe treptele de marmura ale castelului si este format numai din baieti prost crescuti care vin la scoala doar pentru a se distra pe seama altora si a ne face noua viata un cosmar. Este compus din Bill si Stan care sunt anul 4, 5 elevi din anul 3, 5 din anul 2 si Jonny care este anul 1.

Grupul Mironositelor sta in zona fantanei si singurul lor subiect de discutie este moda si vrajile de schimbare a culorii parului, hainelor, unghiilor in functie de ce se poarta in ziua respectiva. Faptul ca se pricep atat de bine la transfigurari le-ar incadra si pe ele in grupul tocilarilor, desi n-ar recunoaste-o niciodata. Eu presupun ca au invatat formele complicate de transfigurare din Poiana, locul in care isi petrec majoritatea timpului liber si unde si-au facut cuib o familie de zane. Grupul este format din 5 Mironosite sefe, Maria care este anul 4, iar restul anul 3, si 5 Mironosite in devenire, care sunt toate anul 2 si singurul lor rol este sa care ghiozdanele celor mari si sa le ajute la teme in speranta ca le vor dezvalui cateva din trucurile pe care le folosesc pentru a-si crea imaginea de Mironosite.

Grupul baietilor si fetelor de treaba, sau al Tocilarilor cum ne zic ceilalti, statea si azi sub Teiul nostru dezbatand vreo carte de Potiuni. Aici ma incadrez si eu, numai ca singura persoana cu care m-am imprietenit este Tasha, care e anul doi si e mereu vesela si vorbareata. Aici sunt 5 elevi din anul 4, 3 din anul 3, 3 din anul 2, printre care si Tasha, si de azi inainte 2 din anul 1, adica eu si Seb.

Ceilalti nu prea ma baga in seama din, cel putin, doua motive. Unul ar fi pentru ca sunt boboaca, iar in afara de Jonny, despre care o sa va spun mai tarziu, niciun alt boboc n-a reusit sa se incadreze in vreun alt grup. De obicei trierile se fac in anul doi. Iar cel de-al doilea motiv ar fi faptul ca toti profesorii imi lauda indemanarea, iar eu nu pot, dar ei cred ca nu vreau, sa le impartasesc metoda mea de invatare. Cum as putea sa le spun ca eu pot vedea de 9 ani cartile pe care ei le-au descoperit de asa putin timp? Cartile magice sunt carti ce se arata doar atunci cand si tu la randul tau esti magic, iar multi boboci nici nu stapanesc inca aceasta abilitate.

Mai este grupul Magiei Negre, un grup foarte restrans si misterios, care se retrage mereu in cele mai intunecoase colturi si pun tara la cale. Este format doar din 3 fete, Ana si Luiza care sunt anul 4, si sora Anei, Vicky, care e anul 3, mereu imbracate in negru si mereu neintelese, daca ar fi intr-o lume Non ar putea fi luate drept Emo. Insa eu sunt convinsa ca nu e nimic periculos legat de ele, ci sunt niste simple fane ale Rock-ului.

In ultimul grup sunt 9 bobocii care nu s-au remarcat in niciun fel si in care ar fi trebuit sa fiu si eu, dar am avut noroc ca m-am agatat de Tasha. Nu au niciun scop anume, nu vorbesc nici despre scoala, nici despre moda, nici despre Rock si nici nu arunca cu pietre in lume. Ei exista pur si simplu in curte, acolo unde gasesc un loc liber, acela fiind de obicei pe langa gardul scolii. Si mai au un rol, sunt batjocura Smecherilor de fiecare data cand vor sa atraga atentia Mironositelor.

M-am indreptata cu Seb spre Tei, iar Tasha ne-a intampinat cu un zambet curios.

- Salut Tasha!

- Salut Ruby, m-a salutat intrebatoare uitandu-se mai mult la Seb decat la mine.

- El e Sebastian si ea e Tasha, am continuat amuzata, uitandu-ma cand la unul cand la celalalt.

- Seb, m-a corectat el si i-a intins mana.

- Incantata, i-a zambit Tasha dupa care mi-a aruncat o privire care s-ar traduce in “Ce sexy e tipul, te astept sa vorbim la pauza de masa in toaleta fetelor, da?”. Dar ce-ati patit, l-a intrebat ea privindu-ne hainele noroioase. Seb, asa n-ai sa faci o impresie prea buna in prima ta zi, l-a anuntat fara sa mai astepte un raspuns si a aruncat o vraja de curatare asupra noastra care a reusit sa mai scoata din pete, dar nu in totalitate.

Seb se pare ca nu s-a simtit rusinat de aventura lui si i-a povestit si Tashei pe scurt cam ce stiam si eu cu o singura diferenta, acum ne-a aratat si cine au fost cei 3 idioti.

Stan, Bill si fratele lui, Jonny, care pe cat e de mic de inaltime pe atat e de rau, fac parte din Grupul Smecherilor, bineinteles, si sunt capul rautatilor peste tot pe unde se duc. Bill e seful, Jonny are cele mai sinistre idei de conflict si razbunare, iar Stan le executa la ordinele lui Bill, avand si cel mai scazut nivel de inteligenta.

Tatal lui Bill si Jonny este primarul din Roseville, iar tatal lui Stan este viceprimarul. Asa se explica de ce nu intra niciodata in incurcatura cand fac tampenii si de ce si-au asumat singuri rolul de lideri la scoala, sau mai bine zis, dictatori... toata lumea ii uraste, dar nimeni nu recunoaste de frica. Pana si cei din grupul lor, care au fost recrutati in functie de cine sunt si ce fac parintii, prefera sa-l aiba de partea lor chiar daca, probabil, uneori nu sunt de acord cu ce face.

Daca n-ar fi fost asa modest si bine crescut, Seb probabil ca ar fi intrat in randul lor avand ca atu aspectul iesit din comun de sexy, dar poate ca unchiul si matusa lui nu sunt asa celebrii ca sa aiba locul asigurat printre ei.

I-am explicat si lui Sebastian cum sta treaba cu grupurile din curtea scolii si a parut incantat ca nu a intrat la boboci cu reputatia lui.

- Noi acordam cate o sansa oricui doreste sa stea sub Tei, dar de obicei se plictisesc si pleaca.

Sincera sa fiu, orice boboc, daca ar cunoaste pe cineva si ar fi destul de interesat sa discute despre teme si carti ar avea un loc asigurat sub Tei, insa ei prefera inca jocurile copilariei.

Am observat ca mi-era din ce in ce mai usor sa stau de vorba cu el, probabil si faptul ca o aveam pe Tasha langa mine ca suport moral si ca sa puna ea intrebarile in locul meu.

Asa am aflat ca la varsta de 6 ani s-a mutat impreuna cu tatal lui in Texas. Au cumparat acolo o ferma departe de civilizatie, dar si mai departe de asezarile magice asemenea satului nostru. Ne-a mai spus ca sta la Felix si Matilda Lenovo, niste oameni cumsecade, saritori, dar modesti. Cum se intampla in mai toate satele de marimea asta, toata lumea cunoaste pe toata lumea, iar pe ei ii stiam destul de bine si pentru ca stateau destul de aproape de noi.

Si cam aici s-a intrerupt interogatoriul pentru ca a sunat clopotelul si a trebuit sa intram la prima noastra ora de Farmece.

...to be continued...