duminică, 20 martie 2011

Capitolul 6

As fi vrut sa stiu ca exista si alte povesti de genul asta. Oricat de fantastice ar fi fost exista o mica posibilitate ca miturile sa fie adevarate, ca orice mit care se naste dintr-o urma de adevar. Am fost atenta la Seb pe parcursul orei, era atent si fascinat, dar acum eram prea trista sa ma uit in ochii lui si sa mimez normalitatea.
Ora de botanica nu era prea antrenanta. In mare parte mereu faceam aceleasi lucruri. Doamna Anemona Cicore era o persoana destul de plictistoare. Cu niste ochelari cu dioptrii mari in forma de ochi de pisica si un par dezordonat si incalcit in care isi prindea cateodata cate o floricica din plantele ei preferate, sau ramurele se incalceau singure in parul ei. Tot ce faceam era sa scriem despre plante si sa le udam, plantam, taiem, legam, in functie de ce aveau nevoie.
Mi se parea amuzant ca eu stapaneam vraja de curatare ma bine ca doamna profesoara si in plus o foloseam mai des, probabil. Mereu cu pete pe roba sau in locuri in care nu puteam sa inteleg cum a ajuns pamantul acolo, profesoarei nici nu parea sa-i pese de aspectul ei exterior. Daca ar fi stat nemiscata si eu n-as fi stiut as fi zis ca e un copac.
Monotonia lectiei de azi nu a facut decat sa-mi lase mai mult timp de gandire, ceea ce nu e neaparat bine, avand in vedere lectia cu zane de mai devreme.
Seb parea si el la fel de tacut ceea ce nu era neparat rau. Orice sunet, oricat de mic, s-ar fi auzit in sera cu ecou si un dialog ar fi fost detectat imediat de profa, iar tzatzaitul ei te zgaria pe creier, probabil in zilele ce vor urma si el va face cunostinta cu ticul enervant.
Clopotelul de terminare a orei nu a ajutat nici el prea mult, avand in vedere ca ora de Istoria Magiei urma. Daca era ceva mai plictisitor decat Botanica, Istoria era cu siguranta printre ele. Nu materia in sine era plictisitoare, ci profesorul care nu se oprea niciodata din predat, doar in momentul examenelor, bineinteles, si avea acelasi entuziasm pe care il are o broasca cand o pui in mijlocul unui desert.
Doar Martea si Joia erau mai suportabile ultimele ore, pentru ca atunci aveam Zemert, in alte cuvinte Zbor pe Matura, Reguli si Tehnici. Dar acum nu ma puteam gandi la ziua de maine, doar Printul de Rosu imi ocupa gandurile. Cum as putea sa sper ca si eu voi fi acceptata pentru ceea ce am devenit fara voia mea. Macar printul era un erou, eu nu facusem nimic special, doar am ademenit un vampir needucat, iar asta a costat-o pe mama mea viata.
In momentul asta nu puteam sa vad partea buna a abilitatilor mele. La ce imi foloseste vazutul, mirosul, auzul, puterea, cand in satul nostru n-a mai fost nimeni in pericol de cand cu accidentul meu. Cine ar fi vrut sa atace un sat magic? Doar prostii, iar acestia ar fi fost opriti de barierele magice din jurul orasului. Nu aveam niciun folos, eram doar o ciudata.
Nu pot sa cred ca asteniile de primavara mi-au stricat iar ziua, mai ales ca o incepusem asa de bine si parea sa aiba o continuare promitatoare. Trebuia sa mi se intample mie una ca asta, sa ma deprim de la o banala poveste cu zane. Nu stiu ce parere ii facusem lui Sebastian pana acum, dar cu siguranta moaca mea pleostita nu ma ajuta s-o mentin. Nu-mi doream decat sa se termine ora si sa ajung acasa sa beau din ceaiul bunicii care ma binedispune de fiecare data cand am nevoie.
N-a fost nevoie sa mai astept mult, ca s-a sunat. Ne-am strans bagajele si am pornit spre clasa. Mi-am luat la revedere de la Tasha care mi-a aruncat o privire din care se subintelegea ca ma iarta ca am uitat sa ma intalnesc cu ea sa-i dau detalii si ca imi intelege motivele. Am inclinat un pic capul in semn de multumesc si i-am zis:
- Pa, ne vedem maine! facandu-i pe furis cu ochiul.
Drumul spre casa, alaturi de Seb a fost jenant de tacut. N-as fi stiut despre ce sa vorbesc cu el, cu atatea ganduri care-mi invadau capul si ma bucuram ca nici el nu insista cu subiecte inventate din politete. Ne-am luat la revedere fara prea mult tam-tam si am stabilit sa ne vedem in acelasi loc in fiecare dimineata. Nu pot sa spun ca fluturasii din stomac nu s-au bucurat pentru mine, dar nu eram intr-o dispozitie prea fericita ca sa topai pana acasa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu