duminică, 20 martie 2011

Capitolul 6

As fi vrut sa stiu ca exista si alte povesti de genul asta. Oricat de fantastice ar fi fost exista o mica posibilitate ca miturile sa fie adevarate, ca orice mit care se naste dintr-o urma de adevar. Am fost atenta la Seb pe parcursul orei, era atent si fascinat, dar acum eram prea trista sa ma uit in ochii lui si sa mimez normalitatea.
Ora de botanica nu era prea antrenanta. In mare parte mereu faceam aceleasi lucruri. Doamna Anemona Cicore era o persoana destul de plictistoare. Cu niste ochelari cu dioptrii mari in forma de ochi de pisica si un par dezordonat si incalcit in care isi prindea cateodata cate o floricica din plantele ei preferate, sau ramurele se incalceau singure in parul ei. Tot ce faceam era sa scriem despre plante si sa le udam, plantam, taiem, legam, in functie de ce aveau nevoie.
Mi se parea amuzant ca eu stapaneam vraja de curatare ma bine ca doamna profesoara si in plus o foloseam mai des, probabil. Mereu cu pete pe roba sau in locuri in care nu puteam sa inteleg cum a ajuns pamantul acolo, profesoarei nici nu parea sa-i pese de aspectul ei exterior. Daca ar fi stat nemiscata si eu n-as fi stiut as fi zis ca e un copac.
Monotonia lectiei de azi nu a facut decat sa-mi lase mai mult timp de gandire, ceea ce nu e neaparat bine, avand in vedere lectia cu zane de mai devreme.
Seb parea si el la fel de tacut ceea ce nu era neparat rau. Orice sunet, oricat de mic, s-ar fi auzit in sera cu ecou si un dialog ar fi fost detectat imediat de profa, iar tzatzaitul ei te zgaria pe creier, probabil in zilele ce vor urma si el va face cunostinta cu ticul enervant.
Clopotelul de terminare a orei nu a ajutat nici el prea mult, avand in vedere ca ora de Istoria Magiei urma. Daca era ceva mai plictisitor decat Botanica, Istoria era cu siguranta printre ele. Nu materia in sine era plictisitoare, ci profesorul care nu se oprea niciodata din predat, doar in momentul examenelor, bineinteles, si avea acelasi entuziasm pe care il are o broasca cand o pui in mijlocul unui desert.
Doar Martea si Joia erau mai suportabile ultimele ore, pentru ca atunci aveam Zemert, in alte cuvinte Zbor pe Matura, Reguli si Tehnici. Dar acum nu ma puteam gandi la ziua de maine, doar Printul de Rosu imi ocupa gandurile. Cum as putea sa sper ca si eu voi fi acceptata pentru ceea ce am devenit fara voia mea. Macar printul era un erou, eu nu facusem nimic special, doar am ademenit un vampir needucat, iar asta a costat-o pe mama mea viata.
In momentul asta nu puteam sa vad partea buna a abilitatilor mele. La ce imi foloseste vazutul, mirosul, auzul, puterea, cand in satul nostru n-a mai fost nimeni in pericol de cand cu accidentul meu. Cine ar fi vrut sa atace un sat magic? Doar prostii, iar acestia ar fi fost opriti de barierele magice din jurul orasului. Nu aveam niciun folos, eram doar o ciudata.
Nu pot sa cred ca asteniile de primavara mi-au stricat iar ziua, mai ales ca o incepusem asa de bine si parea sa aiba o continuare promitatoare. Trebuia sa mi se intample mie una ca asta, sa ma deprim de la o banala poveste cu zane. Nu stiu ce parere ii facusem lui Sebastian pana acum, dar cu siguranta moaca mea pleostita nu ma ajuta s-o mentin. Nu-mi doream decat sa se termine ora si sa ajung acasa sa beau din ceaiul bunicii care ma binedispune de fiecare data cand am nevoie.
N-a fost nevoie sa mai astept mult, ca s-a sunat. Ne-am strans bagajele si am pornit spre clasa. Mi-am luat la revedere de la Tasha care mi-a aruncat o privire din care se subintelegea ca ma iarta ca am uitat sa ma intalnesc cu ea sa-i dau detalii si ca imi intelege motivele. Am inclinat un pic capul in semn de multumesc si i-am zis:
- Pa, ne vedem maine! facandu-i pe furis cu ochiul.
Drumul spre casa, alaturi de Seb a fost jenant de tacut. N-as fi stiut despre ce sa vorbesc cu el, cu atatea ganduri care-mi invadau capul si ma bucuram ca nici el nu insista cu subiecte inventate din politete. Ne-am luat la revedere fara prea mult tam-tam si am stabilit sa ne vedem in acelasi loc in fiecare dimineata. Nu pot sa spun ca fluturasii din stomac nu s-au bucurat pentru mine, dar nu eram intr-o dispozitie prea fericita ca sa topai pana acasa.

luni, 28 februarie 2011

Capitolul 5

Din fericire urma ora de Creaturi Magice, predata de profesorul Bursuc. Un individ scund si indesat, mereu rosu in obrajorii bucalati si intodeauna vesel fara nicio explicatie. Ne preda cu drag, nu se supara niciodata pe noi daca nu eram atenti, toate lectiile lui pareau luate din experienta proprie si povestite cu atata suflet ca te simteai ca in jurul unui foc de tabara.

Lectia de azi era despre zane. Particularitati, mediu, obiceiuri, mituri, dieta si chiar daca citisem manualul acum multi ani si stiam strictul necesar, profesorul reusea sa ma surprinda intotdeauna cu povesti numai de el stiute. Ne capta mereu atentia, dupa ce termina cu detaliile tehnice, cu cate-o istorisire plina de aventura si mister.

De data asta ne-a povestit despre o zana din Clanul Alb indragostita de o zana din Clanul Rosu.

Printesa de Alb si Printul de Rosu erau singurii mostenitori ai tronului, iar clanurile nu s-au avut niciodata la inima. S-au intalnit la un izvor, unde ea strangea nisip auriu, iar el se scalda intr-un nufar, luand o pauza binemeritata de la vanat. Fiind amandoi destul de sumar imbracati nu aveau emblemele clanurilor la vedere si niciunul nu s-a gandit sa-ntrebe. Au stat un asfintit intreg de vorba, iar la despartire parca se cunosteau de-o viata.

Cand au inceput sa-si imbrace fiecare mantia au zarit in sfarsit emblemele si au amutit. Printesa a inceput sa planga si si-a luat zborul spre casa. Printul a urmarit-o si a incercat s-o linisteasca promitandu-i ca nimic nu va sta in calea iubirii lor.

Majoritatea regilor au un obicei prost si memorie de scurta durata. Se supara repede si tin ranchiuna mult mai mult timp decat e necesar pentru ca uita de ce se supara. Isi invata si odraslele sa tina aceasi ranchiuna fara sa le spuna motivul, iar odraslele la randul lor isi invata copiii sa poarte pica clanurilor respective. In timp mor si principalii vinovati ai disputei, si nimeni nu mai stie de ce, ci doar ca trebuie sa fie inamici.

Dar dragostea e oarba, iar tinerii nostrii nici nu se gandeau sa isi intrerupa povestea fara un motiv real. Asa ca au tinut secreta relatia lor mult timp de atunci inainte. Se intalneau la izvor cum se crapa de ziua si petreceau asfintituri intregi, vorbind si tinandu-se in brate.

Pana intr-o zi in care regina si-a urmarit fiica prin padure pana la locul intalnirii. Cand a aparut Printul de Rosu era gata sa sara in ajutorul fetei, dar imediat a vazut ca primirea pe care i-a facut-o printul nu era una ostila. Imediat a inteles de ce in numeroasele vizite ale fiicei ei la izvor nu se intorcea intodeauna cu nisip auriu. Cu toate astea nu putea sa nu fie trista. Desi isi vedea fiica fericita si implinita in bratele unui presupus inamic nu putea sa nu se gandeasca la mania regelui daca afla adevarul. Asa ca a facut tot posibilul ca fata ei sa fie prea ocupata ca sa se mai duc la intalniri, ii dadea tot felul de treburi prin castel, a facut-o ucenic la vraci, numai ca printesa noastra reusea cumva sa se intalneasca in continuare cu mult iubitul ei print desi nu la fel de des ca la inceput.

Printului incepuse sa i se faca dor de printesa, sa-si doreasca sa o vada mai des si pentru perioade mai lungi de timp, iar singura metoda care-i trecu prin cap pentru a ramane mereu impreuna era s-o ceara in casatorie.

Ceru de la tatal lui binecuvantarea de a merge in petit, iar acesta nici nu statu prea mult pe ganduri. A dat ordin sa fie stranse cele mai frumoase blanuri si paturi tesute din cele mai fine fire pentru pretul pe care trebuia orice petitor sa-l plateasca. Clanul Rosu era renumit pentru blanuri rare pentru ca meseria lor de baza era vanatul.

Cand alaiul se apropia de castelul Clanului Alb, printul le ceru insotitorilor lui sa se opreasca si sa isi lase toti mantiile intr-un tufis, iar tot ce urmau sa vada trebuiau sa jure ca nu vor spune nimanui. Fiind vorba despre printul Clanului lor, toti s-au supus fara sa puna intrebari. Baiatul se apropie cu alaiul de castel, batu la portile lui si intra spunand ca a venit s-o peteasca pe Printesa de Alb. Au fost lasati sa astepte intr-o camera goala si rece, timp in care probabil printesa era ornata cu cele mai pretioase pietre si cele mai fine matasuri.

Cand in sfarsit au fost lasati sa intre, printesa statea bonsuflata intr-un colt cu mainile in san fara sa arunce nici macar o privire petitorului. Regele paru satisfacut de bunurile primite de la petitor si era gata sa-i ofere mana. Recunoscandu-i vocea cu care a alintat-o de atatea ori, printesa a zambit cu toata fiinta si era cat p-aci sa se arunce in bratele lui. Regina n-a parut la fel de incantata ca sotul ei, era mai mult ingrijorata de ceea ce putea sa li se intample tinerilor cand se va afla adevarul. Asa ca si-a sfatuit sotul sa-l testeze pe baiat.

Printul a fost imediat de acord dorind sa dovedeasca tuturor ca e apt pentru mana fetei asa ca a acceptat ca regele sa-l testeze in orice fel posibil. Din nou regina a sugerat ca ar putea sa-l trimita sa-i aduca diamantul furat de Dragonul Rece pe vremea stramosilor Clanului Alb. Regelui ii sclipira ochii ca doua nestemate si nu statu pe ganduri nici macar o clipa. Ii promise printului ca la intoarcere ii va da si mana fetei si jumatate din imparatie daca reuseste grozavia.

Printesa era ingrijorata, printul fericit ca nimeni nu s-a gandit sa intrebe din ce clan face parte, probabil pentru ca drumurile celor doua clanuri nu se mai intersectasera demult, regele in culmea fericirii, iar regina ganditoare.
Toti membrii expeditiei au fost ajutati cu toate cele necesare pentru aventura la care luau parte, numai printul primii o vizita neasteptata in noaptea dinaintea misiunii de la o persoana care a tinut neaparat sa-si tina chipul acoperit. Aceasta i-a inmanat o sabie cum nu mai vazuse pana atunci cu o inscriptie ciudata pe maner si pe toc, un scut cu aceleasi semne si o punguta cu leacuri pentru eventualele rani.

A doua zi au pornit la drum, un drum ce avea sa dureze cateva saptamani dus-intors. Un sol a fost trimis la regele de Rosu ca sa il instiinteze cu privire la expeditia fiului pentru a o cuceri pe printesa, fara a da detalii despre Clan sau obiectivul misiunii.

N-au intalnit decat un capcaun plictisit pe drumul spre pestera dragonului, ceea ce i-a intarziat cu maxim o zi. Odata ajunsi la poalele muntelui in care se afla Dragonul Rece, au campat in padurea de alaturi pentru a-si croi un plan de atac.
 I-au urmarit cateva zile rutina si n-au putut sa observe mare lucru deoarece dragonul mai mult dormea. Unul din soldati a fost trimis sa spioneze mai de aproape, dar din pacate nu s-a mai intors. Acest lucru i-a speriat foarte rau pe ceilalti, iar printul nu a vrut sa-si mai riste "oamenii" asa ca a decis sa-si ia soarta in propriile maini. A asteptat dimineata, stiind ca in general Dragonii sunt fotosensibili, si a ales sa nu zboare decat pana in apropierea grotei, iar de acolo sa-si foloseasca doar picioarele. De la intrarea in pestera se auzeau sforaiturile dragonului, asa ca printul a inaintat fara frica.

Cativa soldati au avut totusi curaj sa-l astepte la gura grotei in caz de ceva sa dea alarma si sa ajute, sau sa fuga, depinde de situatie. Printul le-a dat ordine sa faca tot posibilul sa afle tatal lui daca s-ar fi intamplat ceva cu el, mai putin partea cu Clanul Alb care va trebui sa ramana un secret pe care sa-l protejeze cu viata lor. Zanele neregale sunt de obicei foarte fricoase, razboaiele sunt foarte rare si nu au de ce sa se antreneze pentru lupta, doar pentru vanatoare, de aceea acum dadeau dovada de lasitate, insa daca le-ar fi cerut-o printul si-ar fi sacrificat propria viata pentru a-l salva, onoare aveau mai presus de toate, insa la ce bun servea moarte atator zane intr-o lupta fara nicio sansa.

Baiatul a avansat prin intuneric servindu-se doar de lumina prorpiului corp, fara sa scoata nici cel mai mic sunet si doar cand dragonul sforaia. De la animale stia, cu cat au urechile mai mari, cu atat aud mai bine, asa ca nu a riscat sa grabeasca pasul pentru a nu se da de gol.

Din fericire pentru print diamantul era unul din preferatele dragonului asa ca era tinut la loc de cinste impreuna cu alte bogatii, luminate doar de o crapatura in tavanul pesterii. Nu i-a fost greu sa ajunga la el, mai greu i-a fost sa faca vraja de micsorare cat sa-i incapa in saculetul de la brau.

Dupa ce a reusit s-a intors pe acelasi drum pe care venise, dar cand a trecut de dragon, a vrut sa-si ia zborul si si-a deschis aripile, numai ca in acelasi moment in pestera nu se mai auzea nici cel mai mic zgomot, dragonul se trezise. Si-a ridicat rapid scutul si si-a scos sabia de la brau, dar pana sa se intoarca fiara suflase deja asupra lui flacara veninoasa. Scutul s-a incins dar a rezistat insa varful unei aripi s-a atins de scut si printul ranit a cazut la pamant. Cat facea pe mortul, printul a realizat ca scutul primit nu ar fi putut sa-l protejeze daca ar fi fost un scut normal, ceea ce insemna ca si sabia avea aceleasi puteri.

Dragonul Rece si-a apropiat nasul de baiat ca sa-i constate moarte, iar acesta s-a intors a tasnit de sub nas, mai incet decat si-ar fi dorit, din cauza aripii ranite, si i-a infipt sabia direct in crestetul capului, sperand din tot sufletul ca sabia sa fie la fel de speciala. Dragonul n-a putut sa reactioneze in niciun fel si-a cazut lat la pamant ratandu-l pe print la mustata.

Baiatul a cazut iar si si-a scos cornul dand semnalul de chemare fara nicio primejdie. Imediat armata de la intrare i-a venit in ajutor, luandu-l pe sus si scotandu-l afara. Aripa ii era grav ranita si capata o culoare verzuie la fiecare secunda. Toti stiau ca printul avea sa moara nimeni nu putea sa reziste veninului unui dragon. Printul le-a dat plantele tamaduitoare soldatilor, sperand ca macar sa-i atenueze durerile, dar surpriza a fost ca imediat pata a incetat sa se extinda, sa doara, aripa devenind maronie ca a unui liliac.

Drumul inapoi a fost anevoios si a durat mai mult, din cauza ca printul nu mai avea aceasi dexteritate in zbor, neputand sa-si coordoneze aripile sa lucreze impreuna si a trebuit sa ia pauze lungi si dese sau chiar sa fie carat de soldati.
La palat nimeni nu se mai astepta ca printul sa se intoarca dupa atatea saptamani intarziere, iar cand un sol trimis de el a adus vestea ca Dragonul e mort, printul traieste, diamantul e in siguranta si regele ar face bine sa stranga o armata pentru bogatiile din grota ramase fara stapan. printesa isi sterse in sfarsit ochii inlacrimati de atata vreme.

Dupa inc-o saptamana, printul ajunse la palat. In ultimele zile recuperase teren pentru ca incepuse sa se obisnuiasca cu noile aripi reusind sa le foloseasca in avantajul lui. Diamantul a fost restituit proprietarului de drept in marime naturala. Sabia si scutul au fost darul reginei pentru print cu ocazia nuntii. Iar cand printul si-a prezentat emblema in ziua nuntii, regele era atat de fericit si atat de baut ca uita orice disputa. Iar Regele de Rosu avea memoria atat de scurta cu nu-si mai aducea aminte daca era vorba despre Clanul Alb sau cel Verde in povestea stramosilor, si nimeni nu a vrut sa-l lamureasca intr-o zi atat de fericita.

Nunta s-a tinut la lumina lunii pline si toata lumea a baut laptisor de matca pana au cazut sub mese, iar orice trecator ar fi fost in primejdie de a se imbata chiar si cu aburul nectarului care plutea in aer. Cand aburul s-a ridicat si nuntasii s-au trezit, dupa un cocktail special pentru mahmureala, regii au trimis armata in grota parasita pentru a recupera bogatiile ce li se cuveneau.

Printul si printesa au trait fericiti pana la adanci batraneti, cum era si normal, singura diferenta era ca printul o data cu trecerea timpului a descoperit ca dragonul l-a inzestrat cu niste calitati mai putinobisnuite pentru o zana. Putea sa aprinda focul, doar sufland din stomac aerul fierbinte neveninos, putea sa miroasa nestemate si aur la kilometrii departare, chiar si sub pamant si dupa ce s-a mai antrenat a reusit sa-si coordoneze aripile si chiar sa zboare mai repede decat pana acum, iar treptat, aripa maronie a capatat si ea un pic din stralucireaprintului.

Sfarsit.

Profesorul a fost aplaudat minute in sir.

- Ma bucur ca v-a placut. Desigur, povestea poate sa fie doar un mit, zanele tind sa exagereze, iar cea care mi-a spus-o venea de la cules de laptisor de matca, dar orice e posibil, insa asta ar fi singurul caz de incrucisare de rase pe care l-am intalnit in viata mea. Sa aveti o zi buna!

Si s-a sunat. De ceeee????

joi, 10 februarie 2011

Capitolul 4

Drumul catre Tehnici de Aparare a fost foarte sumbru. Seb nu a scos o vorba si parca a pastrat o anume distanta intre noi pe coridor. Mi-era frica sa-l intreb care era problema tinand cont ca dupa cartile mele s-a schimbat la fata. Oricum, nici eu nu prea aveam chef de vorba dupa ce am vazut ce scria in carti, intrebarea era: ce-a vazut Seb in ele.

Nu, nu avea cum sa vada ce am vazut eu asa ca poate chiar era speriat de Stan? Ciudat, nu mi-a dat impresia ca e vreun fricos, dar avand in vedere ca azi l-am cunoscut, la urma urmei orice era posibil. Gandul asta m-a mai linistit un pic, desi nu eram prea incantata ca Seb e ingrijorat din cauza lui Stan. O data si-o data o sa se intoarca roata si-o sa ma razbun pe Stan pentru toti cei pe care i-a batjocorit.

M-am gandit sa schimb subiectul si din gandurile mele si din ale lui in timp ce ne apropiam de clasa lui Molusca.

- Hei, sa nu razi cand ii vezi fata lui Molusca, nu e prea amabil in general, iar cand radem de el cu atat mai putin, ok? I-am zis si i-am zambit incurajator.

- Ok! A raspuns Seb sec si abia sesizabil.

- O sa incerc sa ii atrag atentia asupra mea ca sa nu-ti strice prima zi de scoala, am continuat eu sperand sa-i schimb dispozitia.

- Aha, a raspuns la fel de sec.

Am intrat in clasa incercand sa gasesc alte subiecte care sa-l inveseleasca pe Seb, dar poate fata lui Molusca urma sa faca asta in locul meu.

Am luat loc in bancile din spate de data asta. In primul rand ca el nu ma avea la inima pe mine si nici eu nu ma dadeam in vant dupa metodele lui de educare, chiar daca materia in sine era chiar misto si folositoare. Iar in al doilea rand pentru ca asta era materia preferata a lui Johnny si era si preferatul profesorului asa ca locul din fata era numai al lui.

In scurt timp si-a facut intrarea si Molusca, iar in ochii lui Seb as fi putut sa jur ca citesc amuzament. Victor Galushc era un tip inalt plin de muschi despre care ai fi zis ca nu are nevoie de tehnici magice de aparare, ci doar o incruntare era de ajuns sa alunge dusmanul. Avea fata ca o Molusca, bine asta nu ajuta prea tare, asa ca un Bulldog fleoscait ar fi mai adecvat. Ceva fioros numai ca din pacate daca incepea sa vorbeasca nu te mai speriai asa tare. Singurul rau pe care ti-l putea face fara niciun pic de magie era sa mori de ras.

- Buna ziua! A zis el pe cea mai subtire voce posibila ca un scartait de vioara.
Moment in care Seb a pufnit in dreapta mea, dar si-a refacut rapid fata si si-a pus masca de om serios. Eu am inceput sa tusesc cand am vazut ca Molusca cauta sursa pufnitului in directia noastra ceea ce sper ca l-a derutat.

- Ma scuzati, i-am zis ca sa fiu sigura ca pare totul real.

- Mda, deschideti cartile la pagina 67, a continuat el parca ignorandu-mi total existenta.

Deci azi faceam doar teorie din fericire. Numai bine pentru Seb ca o sa scape de jena de a-i fi testate puterile in fata tuturor.

Lectiile le copiam din carte, chiar daca nu are niciun sens, singura scuza e ca profesorul era prea lenes sa ne predea. Si-a pus fundul pe scaunul de la birou si s-a intors cu fata la geam deschizandu-si plictisit ziarul.

Oare cat de nevazuta puteam face o vraja de copiere de pe carte pe caiet? Am repetat in gand cuvintele si am indreptat mana de la carte spre caiet, numai ca in drum am dat cu cotul de scaun si vraja a luat o intorsatura urata. Cartea s-a copiat pe biroul nostru in intregime, iar Seb era sa fie si el tatuat. A dus degetul aratator la gura si mi-a facut semn sa nu scot nicio vorba. L-am ascultat, mai ales ca eram prea speriata ca sa ma gandesc la o rezolvare rapida.

Seb a inchis ochii si a tinut mainile deasupra mesei, iar incet incet scrisul a inceput sa se stearga. Din pacate Molusca a sesizat probabil miscarea lui si si-a intors privirea.

- Domnule Clarke? Vrei cumva sa demonstrezi teoria pe care tocmai ai scris-o? A intrebat Molusca iritat.

- Domnule? A raspuns Seb derutat.

- Eram sarcastic, nu te intrebam, iti spuneam. Va trebui sa te obisnuiesti, sa nu trebuiasca sa repet de 2 ori. Te rog vino in fata clasei si demonstreaza teoria contrablestemului aerian, a spus profesorul plictisit.

Seb s-a ridicat si s-a dus in fata asteptand ca profesorul sa-i spuna cum ar putea face un contrablestem fara un blestem real. Din pacate eu stiam raspunsul.

Molusca se ridica de pe scaun, inainta lent spre Seb, isi increti fruntea concentrandu-se apoi intinse mana spre Seb, spunand cuvintele cu voce tare. Ar fi trebuit sa-l avertizez pe Seb despre obiceiurile proaste ale profesorului, inaintea orei, dar Tarotul m-a dat peste cap si am uitat. M-am bucurat ca socul de pe fata lui Seb a durat doar o secunda apoi si el la randul lui s-a incruntat si a ridicat mana spre profesor. Imi doream sa intervin, sa-l protejez pe Seb, dar in acelasi timp speram sa nu fie nevoie si Seb sa demonstreze, inc-o data cat de priceput este.

Intr-un duel ca acesta trebuie sa fii rapid. Asa ca probabil Molusca nu se astepta ca Seb sa reactioneze aruncand blestemul destul de incet, probabil oricine altcineva, in afara de mine si Johnny, si acum si Seb, nu ar fi reusit sa-l contraatace. Mare i-a fost surpriza profesorului cand a trebuit sa arunce un scut asupra lui pentru ca Seb a folosit un alt blestem pentru a-l trimite pe primul in directia de unde pornise. Ceilalti elevi au scos sunete de uimire si unii chiar au ras pana in momentul in care privirea lui Molusca i-a amutit.

- La loc! A marait profesorul ridicand o spranceana la Seb.

Seb s-a intors in banca facandu-mi cu ochiul si zambind cu spatele la prof. M-am bucurat ca ii trecuse norul intunecat care ii plutea deasupra capului, desi in banca a parut ca pastreaza aceasi distanta de mai-nainte. Poate mi se pare, trebuie sa-mi reamintesc mereu ca de abia azi l-am cunoscut si nu trebuie sa mi se invarta universul in jurul lui de pe acum.

Molusca mi-a intrerupt sirul gandirii aruncand un scut de barare a altor vraji, cu alte cuvinte numai puteam folosi niciun descantec pana la sfarsitul orei.

- Pagina 67, continuati! A zis scurt apoi si-a reluat si el activitatea.

Il puteai lua prin surprindere pe Molusca, dar niciodata nu il prindeai cu garda jos. Am incercat, probabil de aceea nu ma are la inima. De fiecare data cand ma “testa”, cum ii placea lui sa spuna, eu as fi zis “tortura”, il testam si eu pe el cam cum a facut-o Seb. In loc de scuturi de protectie aruncam alte blesteme de intersectie. Din pacate nu l-am prins niciodata pe picior gresit.

Asta era singura materie la care nu trebuia sa ma prefac nestiutoare pentru ca as fi avut de suferit la fiecare “testare” daca nu ma aparam cum se cuvine, plus ca daca Johnny nu iesea in evidenta descurcandu-se la fel de bine ca mine nici eu nu aveam de ce. Macar de-ar fi fost Johnny asa la toate materiile, viata mea ar fi fost mult mai usoara.

Ne-a luat toata ora sa copiem lectia si nu am avut timp sa vorbesc nimic cu Seb. Dar privirea amuzata pe care mi-a aruncat-o cand s-a intors langa mine a insemnat destul de mult si m-a mai usurat de griji.

Cand s-a sunat am rasuflat, si eu si Seb in acelasi timp, usurati.

- Iarta-ma, trebuia sa-ti dau mai multe detalii despre modul meschin al lui Molusca, dar obisnuindu-ma cu el asa, pur si simplu am uitat! M-am repezit sa-i zic indreptandu-ne spre iesire.

- Nu-i nimic, m-am prins repede ce vroia sa faca. Oricum ma mir ca un om ca el preda intr-o scoala, e destul de periculos ce face.

- Da, este, dar probabil le e frica de el ca sa-l dea afara, am glumit eu. Facand o pauza m-am gandit mai bine si i-am raspuns serios: de fapt nu a fost nimeni ranit pana acum, nu stiu daca e noroc sau pur si simplul stie cat sa se intinda. E intimidant, da, dar nu periculos, am zis ganditoare.

- Cum sa nu? Nu ai auzit ce voce are? Era sa fac infarct! Daca asta nu e periculos atunci nu stiu ce e.

Am inceput amandoi sa radem pe drumul catre urmatoarea clasa si m-am bucurat ca atmosfera dintre noi s-a mai destins, dar n-o sa am niciodata curaj sa-l intreb care a fost motivul real. Probabil o sa si uit pana maine pentru ca tot timpul ma pierd in ochii lui, nu-mi mai amintesc nici macar de ce eram eu suparata.

luni, 7 februarie 2011

Capitolul 3

- Ah, ce idioata sunt, hai repede!

Am inceput sa alergam catre treptele de la capatul holului si sa le coboram 2 cate 2. Am ajuns in fata usii de Leacuri si Potiuni, am batut si am intrat.
Doamna Julia ne-a privit mirata, apoi ne-a luat la intrebari fara sa astepte scuzele pe care i le pregatisem.

- Domnisoara Mecmar, imi cer scuze ca am ajuns inaintea d-voastra, imi permiteti sa continui reteta?”, ne-a facut apoi cu ochiul si ne-a indemnat cu un semn al capului sa luam loc.

I-am zambit, i-am mimat din gura un “scuze” si un “merci” mut si ne-am indreptat spre locurile din fata.

- Domnule Clarke, sa nu considerati acest moment unul de luat exemplu pe viitor, desi e prima ei abatere, domnisoara Mecmar ar face bine sa nu-i intarzie si pe altii data viitoare.

- E vina mea, am rugat-o sa-mi prezinte castelul si am pierdut notiunea timpului, a mintit repede Seb ramanand in picioare langa scaun.

- Atunci poate ar fi cazul sa va dau reteta de “Aducere aminte” ca sa nu va mai pierdeti pe drumul catre clasa?

- Nu doamna, imi pare rau, nu o sa se mai repete! am raspun eu in locul lui Seb si l-am tras pe el usor de maneca sa se aseze.

- Stiu! ne-a asigurat ea inca zambid, faceam si eu conversatie cu noul vostru coleg, si i-a facut semn lui Seb sa ia loc. Bine ai venit!

- Multumesc! a replicat Seb, linistit ca nu am intrat in incurcatura.

- Daca ai nevoie de indrumare, iar Ruby nu ti-o poate da, sper ca nu vei ezita sa ma intrebi.

- Multumesc! s-a repetat el.

Orele de Leacuri si Potiuni au decurs in liniste, doar bolborositul ceaunelor si soptitul descantecelor se auzeau in timp ce preparam un leac pentru cartofi.

Vazandu-se scapat de prima lui abatere si nevrand sa faca o impresie si mai gresita in fata profesoarei, Sebastian n-a mai scos o vorba toata ora.

Neavand nevoie de caiete nici macar X si O nu ne puteam juca, plus ca eu stau mereu in primele banci la toate orele. Oare se merita sa ne asezam in fundul clasei langa Johnny doar pentru a putea petrece mai mult timp impreuna discutand despre cat de neciudata sunt sau cat de albastrii are ochii si cat de ciufulit are parul.

Fiind parteneri de ceaun am crezut ca o sa fie nevoie sa fac pe nestiutoarea, dar cand am vazut ca Seb se descurca destul de bine cu ingredientele am lasat modestia la o parte si am facut echipa buna, reusind sa terminam inaintea tuturor, insa leacul avea nevoie de o ora de fiert asa ca a trebuit sa-l supraveghem mereu pana la sfarsitul clasei. Timpul ramas l-am petrecut amestecand in ceaun si plictisindu-ne.

Seb a curatat ceaunul dupa ce am pus in 3 sticlute compozitia Leacului de Cartofi si am inmanat una profesoarei care dupa ce a evaluat-o si-a dat acceptul pentru a putea lua cu noi celelalte 2 sticlute. Una eu, una Seb. Nu acelasi lucru s-a intamplat cu sticlutele celorlalti. Majoritatea au fost evaporate de profesoara pentru a nu crea probleme. Compozitia lui Johnny nici macar nu era lichida, probabil de lene n-a amestecat in ea, s-a lipit de fundul ceaunului si s-a ars.

Probabil si saptamana viitoare va trebui sa repetam tot un leac pentru legume, si-o sa tot repetam pana o sa reuseasca cat mai multi colegi sa-l faca. Buni va fi bucuroasa ca-i duc eu leacurile si nu mai trebuie ea sa le faca.

Pe drumul catre Tarot am mers amandoi in liniste. Eu gandindu-ma ca poate de acum in colo nu vor mai trebui colegii sa fie partenerii mei prin rotatie si sa le ghicesc lor in carti, ci poate Seb va deveni partenerul meu permanent. Ii voi citi in cartile alea pana ii apare o bruneta cu ochii verzi la drum de seara. El gandindu-se...sper ca la mine!

Si la Tarot ca si la celelalte materii trebuie sa ma prefac ca sunt la fel de incepatoare ca si ceilalti chiar daca un pic mai priceputa. Bineinteles ca stiu cartea aproape pe de rost, dar ma fac mereu ca-mi ia ceva mai mult timp sa citesc semnele.

Ma jucam mereu cu Buni folosind cartile de Tarot si mereu era distractiv sa aflam rezultatele meciurilor, vremea de a doua zi, in general chestii utile si sigure, era mai greu cand era vorba despre viitorul cuiva. Cumva Destinul nu vrea sa ne arate toate tainele lui sau macar incearca sa ne faca viata mai grea citindu-l.

De data asta, nemaifiind absorbiti de peisaj, Eu si Seb, am ajuns la timp. Mi-am ocupat locul si-am asteptat venirea profei. Asteptare care din pacate n-a durat prea mult, iar profesoara a aparut fix cand vroiam sa deschid un subiect de conversatie cu Seb.

- Buna ziua! Stiti ce aveti de facut asa ca taiati cartile, asezati-le in stea si cititi trecutul si viitorul partenerilor vostrii. Apoi se indrepta spre masa noastra si cu vocea mai scazuta i se adreseaza lui Seb. Bine ai venit! Ma numesc Corina Rowent. Daca ai intrebari nu ezita sa ma deranjezi, dar banuiesc ca Ruby va fi destul de indeajuns pentru azi. Te voi ruga sa copiezi esentialele din caietul ei. Am inteles de la Domnul Director ca ai ceva cunostinte de baza asa ca probabil nu o sa ai mult de recuperat. Suntem inca la prima jumatate din pachetul de carti si primele 5 forme de aranjamente, asa ca sper sa te descurci. a spus ea parca dintr-o singura suflare.

- Multumesc frumos, Doamna Profesoara!

- Ar fi bine sa incepi tu, ca sa-mi dau seama la ce nivel esti.

- Desigur Doamna, spuse Seb oftand parca usurat si in coltul gurii ivindu-se un semi zambet.

Eu nu eram prea incantata de lucrul asta. Una era cu elevii care preferau sa le ghicesc eu viitorul in loc sa mi-l ghiceasca ei mie, alta era cu Seb care poate afla lucruri despre mine care l-ar fi putut deranja.

Primele carti m-au atins fix unde ma durea cel mai tare, in trecutul cel mai intunecat. Desi Seb a rasfoit cartea in cautarea semnelor eu stiam deja ce spun. Nu i-a luat nici lui mult, in comparatie cu ceilalti elevi, dar imi doaream din ce in ce mai tare sa le citeasca gresit.

- Trecutul: Un strain periculos la rascruce de drumuri iti marcheaza viata, a citit Seb prima parte, parca ceva mai serios decat era pana acum.

- Sau in pericol, l-am ajutat eu, sperand din tot sufletul sa creada ca e vorba despre el si sa nu inceapa dupa ora sa puna intrebari, pentru ca n-as fi stiut ce sa-i raspund.

- Mda, a raspuns Seb ingandurat cautand viitorul in carte.

I-a luat mai mult pana sa il desluseasca desi parea ca gasise toate cartile. Din fericire partea asta nu m-a speriat.

- Viitor: Fereste-te de paduri in noptile cu Luna plina, a citit Seb cu glas scazut.

- Probabil, iar sunt zane in zona si petrec la lumina Lunii! Bine ca nu-mi plac padurile, mai ales noaptea, am incercat eu sa-l inveselesc, dar nereusind.

- Da, cui i-ar placea sa petreaca cu zanele, a replicat profesoara amuzata. E foarte bine Seb, ma bucur sa vad ca ai cunostintele de baza. Pana saptamana viitoare o sa te rog sa copiezi din caietul lui Ruby ca sa fii in totalitate la zi cu ce am predat. De acord?

- Sigur Doamna, multumesc! A raspuns Seb fara vlaga, iar profa s-a retras la biroul ei.

- Acum eu, am sarit luandu-i cartile din mana.

Acum Seb parea un pic speriat. Am inceput sa ma intreb daca nu cumva reactiile mele erau prea vampiresti si a inceput sa se prinda ca e ceva in neregula cu mine. Probabil cand sunt binedispusa nu ma concentrez indeajuns la a-mi masca abilitatile si acestea ies la iveala. Presupun insa ca mi-as fi dat seama daca s-a schimbat ceva in comportamentul meu, doar in primii 2 ani de vampir faceam lucruri anormale fara sa-mi dau seama. Cu toate astea incepusem sa ma ingrijorez. Seb sigur vazuse ceva in cartile mele care l-a intristat. Sau ceva ce facusem eu? Punandu-mi atatea intrebari am realizat la un moment dat ca amestecam cartile de un sfert de ora fara ca Seb sa-mi adreseze nici macar un cuvant.

Intr-un tarziu le-am aranjat in hexagon, stilul meu preferat, si am inceput sa le intorc.. Am luat cartea, nu a trebuit sa ma prefac ca dureaza mai mult decat era necesar pentru ca m-au pus pe ganduri si totul a parut real.

- Trecutul-Viitor: La rascruce de drumuri ai intalnit un strain care te va pune in pericol si-ti va marca destinul, i-am citit cu juma de gura.

Mi s-au inmuiat picioarele, dar cu toate astea am cautat repede alta semnificatie pentru ca eram singura straina posibil periculoasa pentru toti cei din jurul meu pe care tocmai o cunoscuse Seb si mai cu seama si citirea cartilor mele putea insemna ca eu ii pot pune viata in pericol unui strain pe care l-am cunoscut la rascrucea unor drumuri. Asa e tarotul, nu te ajuta cu forma exacta a cuvintelor sau situatii exacte, pentru ca e posibil sa-ti schimbi destinul si atunci nu ar mai avea niciun sens.

- Ori cartile s-au refacut tot pentru mine si e de fapt “va fi in pericol”, uneori se intampla sa memoreze o singura persoana si sa se ataseze de ea, ori e vorba de Stan care te-a ademenit in groapa din padure si probabil va incerca si altadata.

Eram confuza. El nu zicea nimic. Incercam sa-mi dau seama cum as putea sa-l pun in pericol. In minte nu-mi venea decat imaginea ingrozita a lui Buni de acum cativa ani cand n-am mai putut controla ceea ce sunt din cauza unei simple discutii contradictorii legata de vaca noastra si randul meu de a o duce la pascut.

Probabil si faptul ca faceam primii pasi ca adolescenta si eram mereu tafnoasa si irascibila, a transformat discutia in cearta, tipete si urlete din partea mea, iar buni nu incerca decat sa ma convinga sa discutam altadata cand ma calmez.

Mi-am pierdut mintile in momentele alea si, desi o parte din mine simtea ca are dreptate si trebuie sa ma calmez, cealalta ma instiga la mai rau. Asa ca am explodat, desi nu la propriu, am dat cu o farfurie in perete care nu numai ca a facut gaura, ci a trecut pe partea cealalta oprindu-se intr-un copac de la capatul curtii. Si in loc sa realizez ca nu e bine ce fac parca m-am bucurat pentru prima data ca sunt ceea ce sunt. Asa ca am iesit pe usa, deramand-o in urma mea. Buni nu avea nicio sansa sa ma opreasca sau sa ma prinda si mai bine ca n-a incercat pentru ca probabil as fi ranit-o.

Am alergat prin padure cu o viteza de neimaginat de simteam ca zbor. Mi-am testat toate puterile pentru prima data si m-am simtit libera. Mi-am incercat mirosul, cautand cel mai apropiat trandafir, forta, smulgand un copac din radacini, auzul, cautand cel mai apropiat iepure , dar odata gasit instinctele de vampir mi-au invadat corpul si iepurele n-a avut o soarta prea blanda, apoi mi-am testat vazul, cautand casa mea. Nu ma mai simteam prizoniera propriului corp, incatusata de simplitatea pe care trebuia s-o afisez, dar uitandu-ma de la o distanta de cel putin 1 kilometru, o vedeam pe bunica. Era asezata la masa din bucatarie, trista si privind neincetat pe geam.

M-au apucat remuscarile si mi-am plecat capul de rusine, vazandu-mi mainile pline de sangele iepurelui m-am speriat si am inceput sa plang. Atunci am realizat cat rau puteam sa-i fac lui Buni si oricui intalneam in cale. Am decis in momentul ala ca nu trebuie sa ma feresc sa ma folosesc de puteri, ci trebuie sa invat sa le folosesc cand trebuie. Asa ca m-am intors acasa, lacrimile curgandu-mi siroaie pe obraji si mi-am cerut iertare de la Buni, care fusese ingrijorata pentru mine si fericita sa ma vada in siguranta acasa, asa ca nu m-a pedepsit.

Doar asa ii puteam face rau lui Seb si se pare ca era varianta cea mai posibila. Chiar daca Stan si echipa sunt niste prosti ingamfati nu-i considera nimeni periculosi. Si daca stau bine sa ma gandesc azi au ajuns cam in acelasi timp cu noi la scoala, ceea ce probabil aveau de gand sa-l scoata ei pe Seb de acolo daca nu treceam eu.

Aveam atatea ganduri si atatea griji ca am multumit pentru linistea care se lasase in clasa si mirosul betisoarelor parfumate. Eram insa speriata de reactia lui Seb. Mi-as fi dorit atat de tare sa stiu ce gandeste, dar n-am indraznit sa deschid niciun fel de subiect.

Ora s-a terminat si gandul ca urma ora cu Molusca nu m-a inveselit prea tare.