Capitolul 2

Cum singurele locuri goale erau ori cel de langa mine din prima banca, ori cel de langa Jonny, in ultima banca, m-am bucurat tare mult ca Seb a ales sa stea cu o fata, chiar daca acea fata s-a inrosit pana in varful urechilor, in favoarea unui loc langa dusman.

Am exersat aceasi vraja de chemare ca si saptamana trecuta si probabil ca o vom repeta pana, cel putin, jumatate din clasa o va stapani. Cum mie mi-a reusit de data trecuta, acum nu mai aveam prea multe optiuni. Ori incercam sa invat teoriile urmatoarelor vraji, ori stateam si ma uitam pe pereti, visand cu ochii deschisi ca sunt in locul meu favorit si nu in sala de curs, cum adesea mi se intampla.

Spre surprinderea mea si Seb s-a aratat indemanatic cu vraja asta si i-a iesit din prima, a trebuit, insa, sa-i arate de inca 2 ori Doamnei Lidia pentru a se asigura ca nu a fost o simpla intamplare reusita lui.

- Din dosarul tau reiese ca nu ai niciun fel de studii magice, l-a anuntat ea. Ma asteptam sa fii in urma si sa ai nevoie chiar de lectii suplimentare, dar se pare ca m-am inselat. E vorba de vreo greseala de tipar? l-a intrebat profa pe Sebasian indeajuns de incet ca sa nu deranjeze concentrarea celorlalti, desi, sincera sa fiu, ceilalti nu-si prea dadeau silinta si trageau cu urechea.

- Nu, Doamna, am avut, probabil, doar mai mult timp la dispozitie sa-mi exersez magia decat restul. Asta, dar si faptul ca in tot acest timp mi l-am petrecut citind cartile de magie pentru nivelul 1. Tatal meu a avut grija, de la primele semne, sa nu-mi lipseasca nimic, din pacate nu a mai apucat sa continue educarea mea la domiciliu, din motivele pe care le cunoasteti si dumnevoastra. Unchiul si matusa mea nu au putut sa ii preia sarcina, pentru ca nu au priceperea didactica pe care o avea tatal meu, care a fost profesor, doar m-au supravegheat si ajutat in permanenta de cand sunt aici, i-a raspuns el ca si cand si povestea asta ar fi fost exersata inainte, sau poate doar mi se pare mie.

Fiind aproape de pensionare, Doamna Lidia a fost mereu cea mai iubita, dar si cea mai de temut profesoara. Desi destul de mica de inaltime, grizonata si aparent fragila, impune respect la un nivel la care alti profesori nu pot ajunge. Probabil ca a adunat de-a lungul timpului atata informatie incat nimeni nu are curajul s-o contrazica.


Ne-a aruncat o privire de neincredere amandorura. Poate ca si eu daca as fi fost in locul ei as fi avut dubii. Povestea asta i-am spus-o si eu in primul semestru, folosind alte cuvinte, ce-i drept, dar ideea era aceasi. Atunci poate ca nu a considerat ca are de ce sa-si puna intrebari, dar acum eram doi, iar coincidenta era prea mare. Cine a mai auzit ca doi elevi, amandoi boboci, sa aiba un nivel asa avansat de magie? A stat un pic pe ganduri, privindu-ne in continuare, iar apoi probabil ca a decis ca e pur si simplu doar o coincidenta, iar ea nu poate decat sa se bucure ca noi nu-i vom da batai de cap in timpul lectiilor. Asa ca ne-a zambit usurata, apoi si-a intors atentia catre ceilalti pentru a-i ajuta sa stapaneasca vraja cat mai bine.

L-am privit cu coada ochiului si m-am intrebat si eu ca si Doamna Lidia, cum se face ca exista inca o persoana la acelasi nivel cu mine, avand in vedere ca eu am dobandit aceste abilitati destul de diferit de ceilalti elevi. Motivul minciunii mele il stiam, dar al lui? Sau poate povestea lui era purul adevar? Pana la urma, daca nici profesoara nu si-a facut griji, eu de ce mi-as face? Cu siguranta a cunoscut mai multi elevi la viata ei si a decis ca noi nu suntem ceva prea iesit din comun.

Sper ca Seb sa fie la fel de avansat si la celelalte materii, pentru ca ar fi placut sa nu mai fiu singura care sta degeaba la ore. Probabil va trebui sa ne gasim o ocupatie in doi interesanta. Gandul mi-a placut atat de mult ca am afisat, fara sa vreau, un zambet visator, pe care Seb la observat si a ridicat intrebator din sprancene.

A trebuit sa gandesc rapid o scuza destul de amuzanta.

- Ma gandeam...sper ca esti la fel de bun si la Tehnici de Aparare pentru ca de abia astept sa-i vad fata frustrata a lui Molusca cand va vedea ca nu poate sa se laude nici cu evolutia ta.
Am ras infundat, asta chiar va fi o mutra ce merita vazuta. Vazandu-l pe Seb nedumerit, am continuat cu explicatia:

- Molusca, adica Domnul profesor Galushc, provine din Moscova si are un stil destul de ciudat de predare. Isi considera materia ca fiind cea mai importanta si cea mai grea si mereu incearca sa ma puna in dificultate cu vraji de contraatac noi, sperand ca intr-una din aceste zile imi voi pierde concentrarea si ma va putea face de ras in fata celorlalti. Este de parere ca respectul poate fi castigat doar prin frica si umilinta.

- Probabil ca a fost un fel de Stan cand era mic, a replicat Sebastian.

- Probabil! am ras imaginadu-mi o mini Molusca grasa ca Stan.

- Dar de ce nu l-ati poreclit Galushca? a intrebat el curios.

Mi-am retinut un hohot de ras si i-am raspuns sugrumat.

- Ai sa vezi tu, nu vreau sa-ti stric surpriza.

Mi-a zambit neincrezator.

Profa ne-a aruncat o privire ce s-ar traduce in “Sssht!” si ne-am comformat bagand capul intre umeri rusinati.

Oricum nu as mai fi gasit nimic interesant de zis, iar ora a devenit plictisitoare si parca mai lunga ca nicioadata. Am rupt o foaie de hartie din caietul de Botanica am desenat o spanzuratoare si i-am intins foaia sugestiv. El mi-a intins-o inapoi dandu-mi de inteles ca vrea sa scriu eu primul cuvant. M-am gandit la randunica, i-am notat literele si spatiile goale si jocul a inceput. Ne-a ajutat sa trecem mai usor peste ora, dar dupa cateva cuvinte gen: prieten, destin, albastru; pana si mie mi s-a parut ca sun un pic penibila si am trecut la obiectele din jur: camasa, stilou, pantaloni, adidasi; chiar daca erau toate obiecte de pe Seb aveau mult mai multe in comun cu cei din jur plus ca semanau si cu cele folosite de el: creion, verde, bijuterie, geanta, leacuri si galusca. Chiar daca scriam cu creionul, am ochii verzi, port un pandantiv, am o geanta pe post de ghiozdan, urmeaza ora de leacuri unde probabil ca vom sta tot impreuna, nu puteam sa sper ca au legatura cu mine din aceleasi motive pentru care ale mele aveau legatura cu el. Dar pot sa sper, nu?

Cand s-a sunat, mi-am pus lucrurile in geanta si mi-am ridicat privirea spre usa. Am ramas o secunda nemiscata surprinsa sa-l vad pe Seb acolo asteptandu-ma zambind. De obicei toata lumea se deplasa in grupuri de cel putin doua persoane, mai putin eu. In afara de Tasha in preajma caruia stateam doar la inceputul orelor, in pauza de masa si la sfarsit, nu puteam fi gasita in compania altui coleg.

Tasha era prietenoasa cu toata lumea si toata lumea era atrasa de persoana ei. Avea ceva aparte ce inspira sinceritate, intelepciune si iubire. Pana si glasul ei parca era o melodie in perfecta armonie cu natura. Era mica de inaltime, bruneta, tunsa foarte scurt, baieteste, iar parul ii statea mereu tepos ca un arici, iar in soare ii stralucea in nuante de albastru.

Ochii nu erau de-un albastru obisnuit, mereu schimbatori ca milioanele de nuante ale apei. Si daca n-as stii ca asa ceva e imposibil la o vrajitoare, nici macar vrajile de iluzie nu pot face o treaba asa de buna, as fi zis ca uneori se sparg valurile unui ocean in ochii ei. Avea o frumusete rupta din natura.

Iar ea, nu stiu exact din ce motiv, nu m-a considerat niciodata o ciudata, ca ceilalti colegi, si m-a primit cu bratele deschise de parca m-ar fi asteptat toata viata.

Poate pentru ca ceilalti m-au cunoscut dintotdeauna, iar eu, incercand sa-mi ascund magia m-am retras departe de privirile lor. Ea, ca si Seb, s-a mutat din alta tara aici, insa fara sa aiba o poveste cu talc ca a lui. Mutarea ei a fost o decizie luata de mama ei, care se pare ca era specializata in Artele Ghicitului, iar semnele au indrumat-o aici. Despre tatal ei nici ea nu stia nimic, iar eu n-am vrut sa presez subiectul.

De aceea am fost surprinsa sa-l vad pe Seb asteptandu-ma si am sperat ca va fi o treaba cu care va trebui sa ma obisnuiesc, din simplul motiv ca Seb arata atat de bine si nu pare sa fie de nasul meu sau nici macar sa vrea sa petreaca atata timp cu mine. Poate ca ar avea succes si la Mironosite daca nu l-ar vedea in prezenta mea. Gandul asta m-a intristat, m-am alaturat lui si i-am zis cu jumatate de zambet:

- Nu-mi esti dator cu nimic, sa stii ca nu trebuie sa mergi cu mine. Te pot introduce unui alt coleg mai interesant daca vrei, sau mai baiat.

Zambetul i-a pierit, in schimb si-a incruntat sprancenele si mi-a raspuns:

- Ai o parere destul de proasta despre tine, observ, si despre mine, chiar. Se pare ca am avut norocul sa dau peste singura persoana normala din acest sat in prima mea zi, si chiar mai mult decat normala, dar daca nu-ti place compania mea nu-ti voi purta pica, ma voi retrage in liniste.

- Nu, nu, nu, te rog! m-am grabit eu sa-l asigur . M-ai inteles gresit. Eu doar m-am gandit sa-ti las libera optiunea de a nu te face de ras in compania mea si de a-ti putea face si alti prieteni, mai putin ciudati. Asta nu inseamna ca nu-ti sunt recunoscatoare ca vrei sa stai cu mine, chiar daca nu inteleg de ce, am terminat propozitia mai mult in soapta, sugrumata de privirea lui tot mai incruntata.

- As putea sa-ti dau un milion de argumente sa-ti demonstrez ca nu esti ciudata, dar nu imi place sa fiu contrazis, asa ca prefer sa incheiem discutia aici, daca nu te superi, ok? a conchis cu un zambet dezaprobator.

- OK! am raspuns timid.

Am pornit amandoi pe culoarul scolii spre sala unde se tin orele de Leacuri. Am salutat-o in trecere pe Tasha care mergea visatoare spre clasa ei si n-a parut sa ma vada.

Mereu m-am simtit privita, dar de la un timp incepuse sa nu-mi mai pese, insa acum, ca eram insotita de Seb, ma simteam jenata de priviri. In fond l-am avertizat ca lumea ma considera o ciudata, n-ar trebui ca statutul lui social sa fie problema mea.

- Daca am inchis subiectul de mai devreme, inseamna ca nu putem vorbi despre altceva? mi-a intrerupt Seb sirul gandirii.

- Aaa... ba da, putem, despre ce? i-am raspuns mirata.

- Pai, ai putea sa-mi povestesti, ca sa nu ma mai simt eu prost legat de ce s-a intamplat in dimineata asta, despre cum au fost altii pacaliti de catre Stan, Bran si umbra.

Am ras copios la noile porecle ale celor trei dictatori si i-am raspuns dupa ce m-am mai linistit.

- Tasha se va bucura sa auda ca le-ai gasit niste porecle pe masura.

I-am povestit cate ceva din ce imi aminteam, dar n-a parut ca l-am convins prea tare sa nu se mai simta prost.

I-am zambit incurajator si i-am promis:

- Nu-ti face griji, ai sa vezi, pana la sfarsitul saptamanii, va fi ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Probabil planul lor era sa te lase acolo pana la sfarsitul orelor si de abia atunci sa-ti faca ceva cu adevarat rau. A cadea intr-o groapa nu mai inseamna mare lucru pentru ei, ai scapat usor.

- Merci, dar tocmai asta e, nu cred ca au terminat cu mine, inca! mi-a zis Seb, inca intristat.

- Eh, oricum,locuiesti destul de aproape de mine asa ca te voi insoti mereu. Nu le place sa aiba martori, pentru ca povestea mea ar suna mai urat decat a lor si voi avea grija s-o spun prima, ca sa nu le las posibilitatea sa se laude. Si, in caz ca nici asta nu merge, stiu niste blesteme... si m-am asigurat ca si ei stiu ca le stiu.

- He, he, merci! s-a mai inveselit Seb. Asta mi-ar mai lipsi, sa ma apere o fata in loc s-o apar eu pe ea, mai ales ca-i sunt dator, mi-a aruncat un zambet si a continuat, mi se pare mie sau suntem singurii de pe coridoare?

Mi-am dezlipit pentru prima oara ochii de la superbii lui ochi albastrii si am observat si eu ca restul elevilor intrasera deja la ore.

... to be continued...

Capitolul 1

Azi va fi inca o zi din acelea in care o parte din mine se bucura ca am anumite abilitati de care ma pot folosi in anumite situatii.

Am plecat la scoala, ca in orice alta zi obisnuita. Suntem la inceputul semestrului 2, primavara incepe incet-incet sa-si faca simtita prezenta, copacii inverzesc, animalele isi scot nasul in bataia vantului, pasarile isi fac culcus, toate fiind semne ale belsugului, nimic nelalocul lui.

Numai ca semnele care erau destinate unei anumite persoane erau si cele mai greu de remarcat, asa ca m-a surprins placut sa vad in drumul meu o randunica dand de mancare puisorilor ei. Am stiut imediat ca voi avea o zi speciala, este un semn bun, dar nu-mi aduceam aminte despre ce era vorba. Ceva legat de prieteni? Sau de castiguri? Nu am prea multi prieteni si nu sunt o fire prea sociabila, sau mai bine zis nu prea am cu cine sa fiu sociabila, asa ca am mers mai departe cu speranta sa gasesc vreo comoara ascunsa.

Ceva insa mi-a atras atentia, mi s-a parut ca aud un tipat. Pe cat de mult as fi vrut sa ignor sunetele, simturile mele ascutite au descoperit ca sursa lor provenea de la marginea padurii si erau strigatele de ajutor ale unui baiat. Nu sunt o prea mare fana a padurii, dar m-am dus oricum sa vad daca pot sa ajut.

Pe masura ce m-am apropiat mi-a fost frica sa nu fie vreo capcana pentru ca nu vedeam pe nimeni in preajma, dar baiatul, probabil auzindu-mi pasii a strigat din nou. De abia atunci am vazut, cativa pasi mai in fata, o gaura in pamant si am inteles imediat de unde striga.

- Hey, stiu ca esti acolo, te-am auzit. Scoate-ma de aici, imediat, a spus baiatul.

Mi s-a parut un pic nepoliticos, dar poate a crezut ca sunt altcineva. M-am apropiat de margine pana m-a vazut si i-am raspuns:

- Ar fi frumos daca ai spune si “te rog”.

N-am asteptat sa aud cuvintele magice, m-am asezat la pamant si am intins mana cat de mult am putut. Baiatul s-a inrosit si de abia a ajuns la mana mea sa-l ajut sa iasa de acolo. A fost destul de usor sa-l ridic, cu forta mea iesita de comun nici nu i-am simtit greutatea, dar m-am prefacut ca ma chinui si am sperat ca nu observa ca sa nu-mi puna prea multe intrebari, probabil a crezut ca el e cel puternic. Nu parea sa aiba nicio zgarietura, ceva ciudat avand in vedere adancimea gropii.

- Scuze, n-am vrut sa ma rastesc, a spus. Am crezut ca baietii care m-au impins mai devreme in groapa au venit sa rada si mai mult de mine. Ma numesc Sebastian, dar prietenii imi spun Seb!

Si-a sters mainile pe blugii si asa murdari de noroi si apoi si-a intins mana pentru a face cunostinta, i-am strans-o rapid si am spus un fugar “Ruby!”, dupa ce i-am repetat gestul de a ma sterge pe maini de blugii mei. Au fost niste gesturi mai mult din politete, murdari tot am ramas. Chiar daca stiam vraja perfecta de a ne face si hainele si mainile luna nu am vrut sa creez suspiciuni.

- Ma bucur sa te cunosc, Ruby, si multumesc mult ca m-ai ajutat, iti raman dator. Pamantul era umed si nu puteam sa ma prind de margine in niciun fel, a spus si s-a intors sa mearga pe drumul pe care am venit eu.

- Nici o problema, i-am raspuns urmandu-l. S-a intamplat sa fiu prin preajma. Unde mergi?

- Eh, presupun ca la scoala, sperand ca acolo sa nu mai gasesc gropi in care sa cad. Tu?

- Si eu ma duc la scoala, dar nu ne-am intalnit pana acum, esti nou in sat, am intrebat curioasa.

Nu l-am mai vazut, pentru ca daca il vedeam sigur nu-l puteam uita. Era destul de dificil sa fac propozitii asa de lungi in preajma lui si am zambind, incantata de succesul meu. Era inalt, frumos, cu ochii mari si albastrii, parul foarte negru si ciufulit, si mirosea a vanilie si lamai, dulce de-ti lasa gura apa, dar mai era un miros... Ceva ce nu era asa direct ca vanilia sau lamaia, daca ar trebui sa-l descriu intr-un cuvant ar fi... natura.

- Hmm... cam asa ceva...dar ca sa scurtez povestea, m-am nascut aici, a trebuit sa ma mut cand am fost mai mic, dar pentru ca tata a murit, am venit aici ca sa traiesc cu matusa si unchiul meu, a spus totul pe un ton neutru si rapid, ca si cand ar fi repetat povestea de o mie de ori pana acum.

- Ce clasa esti? Si de ce te-a impins cineva in groapa aia? Ce-ai facut?

A oftat.

- Sunt anul intai, si cine stie? S-au prefacut ca vor sa ma cunoasca si sa-mi arate ceva misto langa padure si ma trezesc cazand prin gaura.

- Ce idioti, am spus incruntandu-ma, dar un zambet mi-a scapat in coltul gurii la gandul ca si el era boboc ca si mine.

- Mda!

N-am stiut ce altceva sa spun, nu sunt asa buna la dialoguri politicoase, mai ales cand trebuie sa discut cu baieti draguti ca Sebastian. Imi place numele lui, dar nu puteam sa-i spun lui asta, nu? Am mers in tacere pana am ajuns la aleea ce duce spre scoala. M-am chinuit sa spun ceva destept, dar n-aveam nici cea mai mica idee ce as putea spune. Un banc? Mai bine sa nu-mi fortez norocul.

Dupa ce au trecut cateva minute de liniste totala am tresarit cand mi-a zis:

- Hey, uite, o vrabiuta care isi hraneste puii! E de bine, nu?

- Sigur, numai ca aia este o randunica, am spus aducandu-mi aminte ca semnul era pentru “castigat prieteni”, dar nu am vrut sa-i evidentiez si lui acest lucru, puteam doar sa sper ca semnele chiar erau despre mine si el, nu vad cum as putea sa castig alt prieteni pana diseara, decat daca mai gasesc pe cineva in alta gaura.

Avea ceva special baiatul asta, dar nu am putut sa-mi dau seama ce. Pare diferit fata de ceilalti baieti pe care ii cunosc, iar faptul ca au fost niste baieti cei care l-au pacalit si l-au impins acolo, spune cam cat de inteligenti erau ceilalti din sat si cat de maturi.

In curand am ajuns la scoala pe care acum aveam voie s-o vad asa cum trebuie. Persoanele nonmagice o vedeau ca orice alta cladire educationala, mare, patrata, gri, fara nimic special. In realitatea magica insa, cladirea propriu-zisa era de fapt un adevarat castel, de 5 ori mai inalt si de 3 ori mai lat. Un urias ce se ridica din mijlocul pasunii intinse de la marginea orasului, si era inconjurat de un gard inalt din pietre de moara. Poarta, la fel de impunatoare ca si restul constructiei, era in intregime facuta din metal negru, iar pe grilajul ei se incolacea o vita-de-vie mereu verde si plina de struguri negrii si dulci.

In gimnazium trebuia sa trec pe langa castel fara sa para ca-i vad adevarata fata si era greu avand in vedere ca cei mici aveau cladirea cu adevarat gri si anosta de vizavi de el. Toata copilaria mi-am petrecut-o visand la ziua in care ii voi trece portile pe care demult meritam sa le trec, iar lipsa mea de prieteni se datora faptului ca nu puteam sa vorbesc despre nimic din ce simteam si stiam cu ceilalti.

Astazi curtea era plina de elevi asezati, ca de fiecare data, pe bisericute.

Grupul Smecherilor era asezat in locul lor obisnuit de pe treptele de marmura ale castelului si este format numai din baieti prost crescuti care vin la scoala doar pentru a se distra pe seama altora si a ne face noua viata un cosmar. Este compus din Bill si Stan care sunt anul 4, 5 elevi din anul 3, 5 din anul 2 si Jonny care este anul 1.

Grupul Mironositelor sta in zona fantanei si singurul lor subiect de discutie este moda si vrajile de schimbare a culorii parului, hainelor, unghiilor in functie de ce se poarta in ziua respectiva. Faptul ca se pricep atat de bine la transfigurari le-ar incadra si pe ele in grupul tocilarilor, desi n-ar recunoaste-o niciodata. Eu presupun ca au invatat formele complicate de transfigurare din Poiana, locul in care isi petrec majoritatea timpului liber si unde si-au facut cuib o familie de zane. Grupul este format din 5 Mironosite sefe, Maria care este anul 4, iar restul anul 3, si 5 Mironosite in devenire, care sunt toate anul 2 si singurul lor rol este sa care ghiozdanele celor mari si sa le ajute la teme in speranta ca le vor dezvalui cateva din trucurile pe care le folosesc pentru a-si crea imaginea de Mironosite.

Grupul baietilor si fetelor de treaba, sau al Tocilarilor cum ne zic ceilalti, statea si azi sub Teiul nostru dezbatand vreo carte de Potiuni. Aici ma incadrez si eu, numai ca singura persoana cu care m-am imprietenit este Tasha, care e anul doi si e mereu vesela si vorbareata. Aici sunt 5 elevi din anul 4, 3 din anul 3, 3 din anul 2, printre care si Tasha, si de azi inainte 2 din anul 1, adica eu si Seb.

Ceilalti nu prea ma baga in seama din, cel putin, doua motive. Unul ar fi pentru ca sunt boboaca, iar in afara de Jonny, despre care o sa va spun mai tarziu, niciun alt boboc n-a reusit sa se incadreze in vreun alt grup. De obicei trierile se fac in anul doi. Iar cel de-al doilea motiv ar fi faptul ca toti profesorii imi lauda indemanarea, iar eu nu pot, dar ei cred ca nu vreau, sa le impartasesc metoda mea de invatare. Cum as putea sa le spun ca eu pot vedea de 9 ani cartile pe care ei le-au descoperit de asa putin timp? Cartile magice sunt carti ce se arata doar atunci cand si tu la randul tau esti magic, iar multi boboci nici nu stapanesc inca aceasta abilitate.

Mai este grupul Magiei Negre, un grup foarte restrans si misterios, care se retrage mereu in cele mai intunecoase colturi si pun tara la cale. Este format doar din 3 fete, Ana si Luiza care sunt anul 4, si sora Anei, Vicky, care e anul 3, mereu imbracate in negru si mereu neintelese, daca ar fi intr-o lume Non ar putea fi luate drept Emo. Insa eu sunt convinsa ca nu e nimic periculos legat de ele, ci sunt niste simple fane ale Rock-ului.

In ultimul grup sunt 9 bobocii care nu s-au remarcat in niciun fel si in care ar fi trebuit sa fiu si eu, dar am avut noroc ca m-am agatat de Tasha. Nu au niciun scop anume, nu vorbesc nici despre scoala, nici despre moda, nici despre Rock si nici nu arunca cu pietre in lume. Ei exista pur si simplu in curte, acolo unde gasesc un loc liber, acela fiind de obicei pe langa gardul scolii. Si mai au un rol, sunt batjocura Smecherilor de fiecare data cand vor sa atraga atentia Mironositelor.

M-am indreptata cu Seb spre Tei, iar Tasha ne-a intampinat cu un zambet curios.

- Salut Tasha!

- Salut Ruby, m-a salutat intrebatoare uitandu-se mai mult la Seb decat la mine.

- El e Sebastian si ea e Tasha, am continuat amuzata, uitandu-ma cand la unul cand la celalalt.

- Seb, m-a corectat el si i-a intins mana.

- Incantata, i-a zambit Tasha dupa care mi-a aruncat o privire care s-ar traduce in “Ce sexy e tipul, te astept sa vorbim la pauza de masa in toaleta fetelor, da?”. Dar ce-ati patit, l-a intrebat ea privindu-ne hainele noroioase. Seb, asa n-ai sa faci o impresie prea buna in prima ta zi, l-a anuntat fara sa mai astepte un raspuns si a aruncat o vraja de curatare asupra noastra care a reusit sa mai scoata din pete, dar nu in totalitate.

Seb se pare ca nu s-a simtit rusinat de aventura lui si i-a povestit si Tashei pe scurt cam ce stiam si eu cu o singura diferenta, acum ne-a aratat si cine au fost cei 3 idioti.

Stan, Bill si fratele lui, Jonny, care pe cat e de mic de inaltime pe atat e de rau, fac parte din Grupul Smecherilor, bineinteles, si sunt capul rautatilor peste tot pe unde se duc. Bill e seful, Jonny are cele mai sinistre idei de conflict si razbunare, iar Stan le executa la ordinele lui Bill, avand si cel mai scazut nivel de inteligenta.

Tatal lui Bill si Jonny este primarul din Roseville, iar tatal lui Stan este viceprimarul. Asa se explica de ce nu intra niciodata in incurcatura cand fac tampenii si de ce si-au asumat singuri rolul de lideri la scoala, sau mai bine zis, dictatori... toata lumea ii uraste, dar nimeni nu recunoaste de frica. Pana si cei din grupul lor, care au fost recrutati in functie de cine sunt si ce fac parintii, prefera sa-l aiba de partea lor chiar daca, probabil, uneori nu sunt de acord cu ce face.

Daca n-ar fi fost asa modest si bine crescut, Seb probabil ca ar fi intrat in randul lor avand ca atu aspectul iesit din comun de sexy, dar poate ca unchiul si matusa lui nu sunt asa celebrii ca sa aiba locul asigurat printre ei.

I-am explicat si lui Sebastian cum sta treaba cu grupurile din curtea scolii si a parut incantat ca nu a intrat la boboci cu reputatia lui.

- Noi acordam cate o sansa oricui doreste sa stea sub Tei, dar de obicei se plictisesc si pleaca.

Sincera sa fiu, orice boboc, daca ar cunoaste pe cineva si ar fi destul de interesat sa discute despre teme si carti ar avea un loc asigurat sub Tei, insa ei prefera inca jocurile copilariei.

Am observat ca mi-era din ce in ce mai usor sa stau de vorba cu el, probabil si faptul ca o aveam pe Tasha langa mine ca suport moral si ca sa puna ea intrebarile in locul meu.

Asa am aflat ca la varsta de 6 ani s-a mutat impreuna cu tatal lui in Texas. Au cumparat acolo o ferma departe de civilizatie, dar si mai departe de asezarile magice asemenea satului nostru. Ne-a mai spus ca sta la Felix si Matilda Lenovo, niste oameni cumsecade, saritori, dar modesti. Cum se intampla in mai toate satele de marimea asta, toata lumea cunoaste pe toata lumea, iar pe ei ii stiam destul de bine si pentru ca stateau destul de aproape de noi.

Si cam aici s-a intrerupt interogatoriul pentru ca a sunat clopotelul si a trebuit sa intram la prima noastra ora de Farmece.

...to be continued...

Prolog

Toata viata mea am urat vampirii. De fapt, toata lumea ii uraste, dar de cand aveam 6 ani am avut toate motivele din lume sa o fac.

Nu voi uita ziua aceea, prima oara cand am vazut un vampir, a fost ziua in care am fost cu mama sa adunam ciuperci si radacini din padure. Se grabea sa iesim de acolo din momentul in care am intrat, pentru ca ceva mai devreme o pisica alba ii iesise in cale, dar avea foarte mare nevoie de acele radacini pentru potiunea de vindecare a vacutei noastre. Ramasesem un pic in spate ca sa-mi adun propriile flori cand ceva m-a luat din spate cu o viteza atat de mare ca nu am putut decat sa icnesc scurt, sunet pe care, din pacate, mama l-a auzit. A spus rapid o vraja care a facut copacii din jurul nostru sa-l prinda pe rapitorul meu. Mi-a dat drumul din brate pentru a se lupta cu mama, dar fiind destul de sus m-am lovit de o ramura de copac si am lesinat.

Bunica mea mi-a spus restul povestirii. Se pare ca vampirul a castigat lupta cu mama si avea de gand sa sarbatoreasca prin a-mi goli trupul de sange. Era pe pamant atent la cina lui cand bunica a venit, se pare ca si ea a vazut o piaza rea, si si-a vrajit cutitul de argint ca sa i se infiga in locul unde ar fi trebuit sa aiba inima.

A reusit totusi sa ma muste intr-atat in cat de abia mai eram in viata cand bunica m-a adus acasa. A facut tot ce i-a stat in putinta, dar veninul nu a putut fi fortat sa iasa din mine asa ca a trebuit sa ma priveasca in timp ce ma transformam treptat in ceva ce nimeni nu a auzit pana acum. Ea crede ca vampirul era prea tanar sa stie ca sangele de vrajitoare, chiar si al uneia mult prea mici ca sa fie atinsa de magie, urma sa-l omoare la doar cateva ore dupa festin. Din nefericire nimeni nu stia ce poate face veninul de vampir unei vrajitoare.

A pastrat secretul mortii mamei mele fata de ceilalti batrani si m-a pastrat si pe mine departe de privirile lor.

A trebuit sa aflu cum sa fiu o vrajitoare mult prea devreme. De obicei ne aratam talentele in jurul varstei de 15 ani, dar eu am putut sa vorbesc cu fluturii la o saptamana dupa atac. Asa ca a trebuit sa ma invete cum sa-mi canalizez puterile, cum sa-mi focalizez atentia si cum sa fiu responsabila in asa fel incat batranii sa nu observe transformarea mea. Pana in ziua in care am implinit 15 ani, eram in stare sa fac atat de multe lucruri, pe care ceilalti de varsta mea nu le puteau face, dar macar la varsta asta nu mai trebuia sa ascund magia din mine.

Efectele schimbarii mele nu erau chiar atat de rele. Am abilitatea de a vedea pana foarte departe, de a aude mult mai tare, de a simti mirosul mai puternic, si textura lucrurilor mai adanc, sa alerg mai repede, sa fiu mai puternica si sa mananc o friptura in sange, daca vreau.

Noi, vrajitoarele, avem abilitatea de a arata mereu tinere, iar vampirii se opresc din evolutie la varsta la care sunt transformati si nu mor niciodata, sau cel putin nu de batranete. Se pare ca nu mi-a afectat cresterea insa pentru partea cu muritul va trebui sa mai astept. Desi corpul meu e capabil sa se vindece singur si instant, inima inca imi bate, piele imi e tot calda si moale, iar argintul nu-mi face niciun rau.

In afara de motivul batranilor, de a nu-mi remarca transformare, celalalt motiv de a-mi stapanii puterile este acela ca urasc orice lucru care-mi aminteste de vampiri, pentru ca ii voi asocia mereu cu moartea mamei mele.

A trebuit sa ma abtin mult pentru a-mi inchide partea extra sensibila, dar cateodata era destul de folositor sa aud pericolul inainte de a fi iminent sau de a mirosi otrava de la zeci de metrii departare.

Numele meu este Ruby, am 15 ani, locuiesc in satul Roseville si sunt jumatate vrajitoare, jumatate Non si o parte din mine are ceva dintr-un vampir, parte care ma face unica si diferita de restul lumii magice si pe care trebuie s-o ascund.

...to be continued...