Lectia de azi era despre zane. Particularitati, mediu, obiceiuri, mituri, dieta si chiar daca citisem manualul acum multi ani si stiam strictul necesar, profesorul reusea sa ma surprinda intotdeauna cu povesti numai de el stiute. Ne capta mereu atentia, dupa ce termina cu detaliile tehnice, cu cate-o istorisire plina de aventura si mister.
De data asta ne-a povestit despre o zana din Clanul Alb indragostita de o zana din Clanul Rosu.
Printesa de Alb si Printul de Rosu erau singurii mostenitori ai tronului, iar clanurile nu s-au avut niciodata la inima. S-au intalnit la un izvor, unde ea strangea nisip auriu, iar el se scalda intr-un nufar, luand o pauza binemeritata de la vanat. Fiind amandoi destul de sumar imbracati nu aveau emblemele clanurilor la vedere si niciunul nu s-a gandit sa-ntrebe. Au stat un asfintit intreg de vorba, iar la despartire parca se cunosteau de-o viata.
Cand au inceput sa-si imbrace fiecare mantia au zarit in sfarsit emblemele si au amutit. Printesa a inceput sa planga si si-a luat zborul spre casa. Printul a urmarit-o si a incercat s-o linisteasca promitandu-i ca nimic nu va sta in calea iubirii lor.
Majoritatea regilor au un obicei prost si memorie de scurta durata. Se supara repede si tin ranchiuna mult mai mult timp decat e necesar pentru ca uita de ce se supara. Isi invata si odraslele sa tina aceasi ranchiuna fara sa le spuna motivul, iar odraslele la randul lor isi invata copiii sa poarte pica clanurilor respective. In timp mor si principalii vinovati ai disputei, si nimeni nu mai stie de ce, ci doar ca trebuie sa fie inamici.
Dar dragostea e oarba, iar tinerii nostrii nici nu se gandeau sa isi intrerupa povestea fara un motiv real. Asa ca au tinut secreta relatia lor mult timp de atunci inainte. Se intalneau la izvor cum se crapa de ziua si petreceau asfintituri intregi, vorbind si tinandu-se in brate.
Pana intr-o zi in care regina si-a urmarit fiica prin padure pana la locul intalnirii. Cand a aparut Printul de Rosu era gata sa sara in ajutorul fetei, dar imediat a vazut ca primirea pe care i-a facut-o printul nu era una ostila. Imediat a inteles de ce in numeroasele vizite ale fiicei ei la izvor nu se intorcea intodeauna cu nisip auriu. Cu toate astea nu putea sa nu fie trista. Desi isi vedea fiica fericita si implinita in bratele unui presupus inamic nu putea sa nu se gandeasca la mania regelui daca afla adevarul. Asa ca a facut tot posibilul ca fata ei sa fie prea ocupata ca sa se mai duc la intalniri, ii dadea tot felul de treburi prin castel, a facut-o ucenic la vraci, numai ca printesa noastra reusea cumva sa se intalneasca in continuare cu mult iubitul ei print desi nu la fel de des ca la inceput.
Printului incepuse sa i se faca dor de printesa, sa-si doreasca sa o vada mai des si pentru perioade mai lungi de timp, iar singura metoda care-i trecu prin cap pentru a ramane mereu impreuna era s-o ceara in casatorie.
Ceru de la tatal lui binecuvantarea de a merge in petit, iar acesta nici nu statu prea mult pe ganduri. A dat ordin sa fie stranse cele mai frumoase blanuri si paturi tesute din cele mai fine fire pentru pretul pe care trebuia orice petitor sa-l plateasca. Clanul Rosu era renumit pentru blanuri rare pentru ca meseria lor de baza era vanatul.
Cand alaiul se apropia de castelul Clanului Alb, printul le ceru insotitorilor lui sa se opreasca si sa isi lase toti mantiile intr-un tufis, iar tot ce urmau sa vada trebuiau sa jure ca nu vor spune nimanui. Fiind vorba despre printul Clanului lor, toti s-au supus fara sa puna intrebari. Baiatul se apropie cu alaiul de castel, batu la portile lui si intra spunand ca a venit s-o peteasca pe Printesa de Alb. Au fost lasati sa astepte intr-o camera goala si rece, timp in care probabil printesa era ornata cu cele mai pretioase pietre si cele mai fine matasuri.
Cand in sfarsit au fost lasati sa intre, printesa statea bonsuflata intr-un colt cu mainile in san fara sa arunce nici macar o privire petitorului. Regele paru satisfacut de bunurile primite de la petitor si era gata sa-i ofere mana. Recunoscandu-i vocea cu care a alintat-o de atatea ori, printesa a zambit cu toata fiinta si era cat p-aci sa se arunce in bratele lui. Regina n-a parut la fel de incantata ca sotul ei, era mai mult ingrijorata de ceea ce putea sa li se intample tinerilor cand se va afla adevarul. Asa ca si-a sfatuit sotul sa-l testeze pe baiat.
Printul a fost imediat de acord dorind sa dovedeasca tuturor ca e apt pentru mana fetei asa ca a acceptat ca regele sa-l testeze in orice fel posibil. Din nou regina a sugerat ca ar putea sa-l trimita sa-i aduca diamantul furat de Dragonul Rece pe vremea stramosilor Clanului Alb. Regelui ii sclipira ochii ca doua nestemate si nu statu pe ganduri nici macar o clipa. Ii promise printului ca la intoarcere ii va da si mana fetei si jumatate din imparatie daca reuseste grozavia.
Printesa era ingrijorata, printul fericit ca nimeni nu s-a gandit sa intrebe din ce clan face parte, probabil pentru ca drumurile celor doua clanuri nu se mai intersectasera demult, regele in culmea fericirii, iar regina ganditoare.
Toti membrii expeditiei au fost ajutati cu toate cele necesare pentru aventura la care luau parte, numai printul primii o vizita neasteptata in noaptea dinaintea misiunii de la o persoana care a tinut neaparat sa-si tina chipul acoperit. Aceasta i-a inmanat o sabie cum nu mai vazuse pana atunci cu o inscriptie ciudata pe maner si pe toc, un scut cu aceleasi semne si o punguta cu leacuri pentru eventualele rani.
A doua zi au pornit la drum, un drum ce avea sa dureze cateva saptamani dus-intors. Un sol a fost trimis la regele de Rosu ca sa il instiinteze cu privire la expeditia fiului pentru a o cuceri pe printesa, fara a da detalii despre Clan sau obiectivul misiunii.
N-au intalnit decat un capcaun plictisit pe drumul spre pestera dragonului, ceea ce i-a intarziat cu maxim o zi. Odata ajunsi la poalele muntelui in care se afla Dragonul Rece, au campat in padurea de alaturi pentru a-si croi un plan de atac.
I-au urmarit cateva zile rutina si n-au putut sa observe mare lucru deoarece dragonul mai mult dormea. Unul din soldati a fost trimis sa spioneze mai de aproape, dar din pacate nu s-a mai intors. Acest lucru i-a speriat foarte rau pe ceilalti, iar printul nu a vrut sa-si mai riste "oamenii" asa ca a decis sa-si ia soarta in propriile maini. A asteptat dimineata, stiind ca in general Dragonii sunt fotosensibili, si a ales sa nu zboare decat pana in apropierea grotei, iar de acolo sa-si foloseasca doar picioarele. De la intrarea in pestera se auzeau sforaiturile dragonului, asa ca printul a inaintat fara frica.
Cativa soldati au avut totusi curaj sa-l astepte la gura grotei in caz de ceva sa dea alarma si sa ajute, sau sa fuga, depinde de situatie. Printul le-a dat ordine sa faca tot posibilul sa afle tatal lui daca s-ar fi intamplat ceva cu el, mai putin partea cu Clanul Alb care va trebui sa ramana un secret pe care sa-l protejeze cu viata lor. Zanele neregale sunt de obicei foarte fricoase, razboaiele sunt foarte rare si nu au de ce sa se antreneze pentru lupta, doar pentru vanatoare, de aceea acum dadeau dovada de lasitate, insa daca le-ar fi cerut-o printul si-ar fi sacrificat propria viata pentru a-l salva, onoare aveau mai presus de toate, insa la ce bun servea moarte atator zane intr-o lupta fara nicio sansa.
Baiatul a avansat prin intuneric servindu-se doar de lumina prorpiului corp, fara sa scoata nici cel mai mic sunet si doar cand dragonul sforaia. De la animale stia, cu cat au urechile mai mari, cu atat aud mai bine, asa ca nu a riscat sa grabeasca pasul pentru a nu se da de gol.
Din fericire pentru print diamantul era unul din preferatele dragonului asa ca era tinut la loc de cinste impreuna cu alte bogatii, luminate doar de o crapatura in tavanul pesterii. Nu i-a fost greu sa ajunga la el, mai greu i-a fost sa faca vraja de micsorare cat sa-i incapa in saculetul de la brau.
Dupa ce a reusit s-a intors pe acelasi drum pe care venise, dar cand a trecut de dragon, a vrut sa-si ia zborul si si-a deschis aripile, numai ca in acelasi moment in pestera nu se mai auzea nici cel mai mic zgomot, dragonul se trezise. Si-a ridicat rapid scutul si si-a scos sabia de la brau, dar pana sa se intoarca fiara suflase deja asupra lui flacara veninoasa. Scutul s-a incins dar a rezistat insa varful unei aripi s-a atins de scut si printul ranit a cazut la pamant. Cat facea pe mortul, printul a realizat ca scutul primit nu ar fi putut sa-l protejeze daca ar fi fost un scut normal, ceea ce insemna ca si sabia avea aceleasi puteri.
Dragonul Rece si-a apropiat nasul de baiat ca sa-i constate moarte, iar acesta s-a intors a tasnit de sub nas, mai incet decat si-ar fi dorit, din cauza aripii ranite, si i-a infipt sabia direct in crestetul capului, sperand din tot sufletul ca sabia sa fie la fel de speciala. Dragonul n-a putut sa reactioneze in niciun fel si-a cazut lat la pamant ratandu-l pe print la mustata.
Baiatul a cazut iar si si-a scos cornul dand semnalul de chemare fara nicio primejdie. Imediat armata de la intrare i-a venit in ajutor, luandu-l pe sus si scotandu-l afara. Aripa ii era grav ranita si capata o culoare verzuie la fiecare secunda. Toti stiau ca printul avea sa moara nimeni nu putea sa reziste veninului unui dragon. Printul le-a dat plantele tamaduitoare soldatilor, sperand ca macar sa-i atenueze durerile, dar surpriza a fost ca imediat pata a incetat sa se extinda, sa doara, aripa devenind maronie ca a unui liliac.
Drumul inapoi a fost anevoios si a durat mai mult, din cauza ca printul nu mai avea aceasi dexteritate in zbor, neputand sa-si coordoneze aripile sa lucreze impreuna si a trebuit sa ia pauze lungi si dese sau chiar sa fie carat de soldati.
La palat nimeni nu se mai astepta ca printul sa se intoarca dupa atatea saptamani intarziere, iar cand un sol trimis de el a adus vestea ca Dragonul e mort, printul traieste, diamantul e in siguranta si regele ar face bine sa stranga o armata pentru bogatiile din grota ramase fara stapan. printesa isi sterse in sfarsit ochii inlacrimati de atata vreme.
Dupa inc-o saptamana, printul ajunse la palat. In ultimele zile recuperase teren pentru ca incepuse sa se obisnuiasca cu noile aripi reusind sa le foloseasca in avantajul lui. Diamantul a fost restituit proprietarului de drept in marime naturala. Sabia si scutul au fost darul reginei pentru print cu ocazia nuntii. Iar cand printul si-a prezentat emblema in ziua nuntii, regele era atat de fericit si atat de baut ca uita orice disputa. Iar Regele de Rosu avea memoria atat de scurta cu nu-si mai aducea aminte daca era vorba despre Clanul Alb sau cel Verde in povestea stramosilor, si nimeni nu a vrut sa-l lamureasca intr-o zi atat de fericita.
Nunta s-a tinut la lumina lunii pline si toata lumea a baut laptisor de matca pana au cazut sub mese, iar orice trecator ar fi fost in primejdie de a se imbata chiar si cu aburul nectarului care plutea in aer. Cand aburul s-a ridicat si nuntasii s-au trezit, dupa un cocktail special pentru mahmureala, regii au trimis armata in grota parasita pentru a recupera bogatiile ce li se cuveneau.
Printul si printesa au trait fericiti pana la adanci batraneti, cum era si normal, singura diferenta era ca printul o data cu trecerea timpului a descoperit ca dragonul l-a inzestrat cu niste calitati mai putinobisnuite pentru o zana. Putea sa aprinda focul, doar sufland din stomac aerul fierbinte neveninos, putea sa miroasa nestemate si aur la kilometrii departare, chiar si sub pamant si dupa ce s-a mai antrenat a reusit sa-si coordoneze aripile si chiar sa zboare mai repede decat pana acum, iar treptat, aripa maronie a capatat si ea un pic din stralucireaprintului.
Sfarsit.
Profesorul a fost aplaudat minute in sir.
- Ma bucur ca v-a placut. Desigur, povestea poate sa fie doar un mit, zanele tind sa exagereze, iar cea care mi-a spus-o venea de la cules de laptisor de matca, dar orice e posibil, insa asta ar fi singurul caz de incrucisare de rase pe care l-am intalnit in viata mea. Sa aveti o zi buna!
Si s-a sunat. De ceeee????
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu