luni, 2 august 2010

Capitolul 1

Azi va fi inca o zi din acelea in care o parte din mine se bucura ca am anumite abilitati de care ma pot folosi in anumite situatii.

Am plecat la scoala, ca in orice alta zi obisnuita. Suntem la inceputul semestrului 2, primavara incepe incet-incet sa-si faca simtita prezenta, copacii inverzesc, animalele isi scot nasul in bataia vantului, pasarile isi fac culcus, toate fiind semne ale belsugului, nimic nelalocul lui.

Numai ca semnele care erau destinate unei anumite persoane erau si cele mai greu de remarcat, asa ca m-a surprins placut sa vad in drumul meu o randunica dand de mancare puisorilor ei. Am stiut imediat ca voi avea o zi speciala, este un semn bun, dar nu-mi aduceam aminte despre ce era vorba. Ceva legat de prieteni? Sau de castiguri? Nu am prea multi prieteni si nu sunt o fire prea sociabila, sau mai bine zis nu prea am cu cine sa fiu sociabila, asa ca am mers mai departe cu speranta sa gasesc vreo comoara ascunsa.

Ceva insa mi-a atras atentia, mi s-a parut ca aud un tipat. Pe cat de mult as fi vrut sa ignor sunetele, simturile mele ascutite au descoperit ca sursa lor provenea de la marginea padurii si erau strigatele de ajutor ale unui baiat. Nu sunt o prea mare fana a padurii, dar m-am dus oricum sa vad daca pot sa ajut.

Pe masura ce m-am apropiat mi-a fost frica sa nu fie vreo capcana pentru ca nu vedeam pe nimeni in preajma, dar baiatul, probabil auzindu-mi pasii a strigat din nou. De abia atunci am vazut, cativa pasi mai in fata, o gaura in pamant si am inteles imediat de unde striga.

- Hey, stiu ca esti acolo, te-am auzit. Scoate-ma de aici, imediat, a spus baiatul.

Mi s-a parut un pic nepoliticos, dar poate a crezut ca sunt altcineva. M-am apropiat de margine pana m-a vazut si i-am raspuns:

- Ar fi frumos daca ai spune si “te rog”.

N-am asteptat sa aud cuvintele magice, m-am asezat la pamant si am intins mana cat de mult am putut. Baiatul s-a inrosit si de abia a ajuns la mana mea sa-l ajut sa iasa de acolo. A fost destul de usor sa-l ridic, cu forta mea iesita de comun nici nu i-am simtit greutatea, dar m-am prefacut ca ma chinui si am sperat ca nu observa ca sa nu-mi puna prea multe intrebari, probabil a crezut ca el e cel puternic. Nu parea sa aiba nicio zgarietura, ceva ciudat avand in vedere adancimea gropii.

- Scuze, n-am vrut sa ma rastesc, a spus. Am crezut ca baietii care m-au impins mai devreme in groapa au venit sa rada si mai mult de mine. Ma numesc Sebastian, dar prietenii imi spun Seb!

Si-a sters mainile pe blugii si asa murdari de noroi si apoi si-a intins mana pentru a face cunostinta, i-am strans-o rapid si am spus un fugar “Ruby!”, dupa ce i-am repetat gestul de a ma sterge pe maini de blugii mei. Au fost niste gesturi mai mult din politete, murdari tot am ramas. Chiar daca stiam vraja perfecta de a ne face si hainele si mainile luna nu am vrut sa creez suspiciuni.

- Ma bucur sa te cunosc, Ruby, si multumesc mult ca m-ai ajutat, iti raman dator. Pamantul era umed si nu puteam sa ma prind de margine in niciun fel, a spus si s-a intors sa mearga pe drumul pe care am venit eu.

- Nici o problema, i-am raspuns urmandu-l. S-a intamplat sa fiu prin preajma. Unde mergi?

- Eh, presupun ca la scoala, sperand ca acolo sa nu mai gasesc gropi in care sa cad. Tu?

- Si eu ma duc la scoala, dar nu ne-am intalnit pana acum, esti nou in sat, am intrebat curioasa.

Nu l-am mai vazut, pentru ca daca il vedeam sigur nu-l puteam uita. Era destul de dificil sa fac propozitii asa de lungi in preajma lui si am zambind, incantata de succesul meu. Era inalt, frumos, cu ochii mari si albastrii, parul foarte negru si ciufulit, si mirosea a vanilie si lamai, dulce de-ti lasa gura apa, dar mai era un miros... Ceva ce nu era asa direct ca vanilia sau lamaia, daca ar trebui sa-l descriu intr-un cuvant ar fi... natura.

- Hmm... cam asa ceva...dar ca sa scurtez povestea, m-am nascut aici, a trebuit sa ma mut cand am fost mai mic, dar pentru ca tata a murit, am venit aici ca sa traiesc cu matusa si unchiul meu, a spus totul pe un ton neutru si rapid, ca si cand ar fi repetat povestea de o mie de ori pana acum.

- Ce clasa esti? Si de ce te-a impins cineva in groapa aia? Ce-ai facut?

A oftat.

- Sunt anul intai, si cine stie? S-au prefacut ca vor sa ma cunoasca si sa-mi arate ceva misto langa padure si ma trezesc cazand prin gaura.

- Ce idioti, am spus incruntandu-ma, dar un zambet mi-a scapat in coltul gurii la gandul ca si el era boboc ca si mine.

- Mda!

N-am stiut ce altceva sa spun, nu sunt asa buna la dialoguri politicoase, mai ales cand trebuie sa discut cu baieti draguti ca Sebastian. Imi place numele lui, dar nu puteam sa-i spun lui asta, nu? Am mers in tacere pana am ajuns la aleea ce duce spre scoala. M-am chinuit sa spun ceva destept, dar n-aveam nici cea mai mica idee ce as putea spune. Un banc? Mai bine sa nu-mi fortez norocul.

Dupa ce au trecut cateva minute de liniste totala am tresarit cand mi-a zis:

- Hey, uite, o vrabiuta care isi hraneste puii! E de bine, nu?

- Sigur, numai ca aia este o randunica, am spus aducandu-mi aminte ca semnul era pentru “castigat prieteni”, dar nu am vrut sa-i evidentiez si lui acest lucru, puteam doar sa sper ca semnele chiar erau despre mine si el, nu vad cum as putea sa castig alt prieteni pana diseara, decat daca mai gasesc pe cineva in alta gaura.

Avea ceva special baiatul asta, dar nu am putut sa-mi dau seama ce. Pare diferit fata de ceilalti baieti pe care ii cunosc, iar faptul ca au fost niste baieti cei care l-au pacalit si l-au impins acolo, spune cam cat de inteligenti erau ceilalti din sat si cat de maturi.

In curand am ajuns la scoala pe care acum aveam voie s-o vad asa cum trebuie. Persoanele nonmagice o vedeau ca orice alta cladire educationala, mare, patrata, gri, fara nimic special. In realitatea magica insa, cladirea propriu-zisa era de fapt un adevarat castel, de 5 ori mai inalt si de 3 ori mai lat. Un urias ce se ridica din mijlocul pasunii intinse de la marginea orasului, si era inconjurat de un gard inalt din pietre de moara. Poarta, la fel de impunatoare ca si restul constructiei, era in intregime facuta din metal negru, iar pe grilajul ei se incolacea o vita-de-vie mereu verde si plina de struguri negrii si dulci.

In gimnazium trebuia sa trec pe langa castel fara sa para ca-i vad adevarata fata si era greu avand in vedere ca cei mici aveau cladirea cu adevarat gri si anosta de vizavi de el. Toata copilaria mi-am petrecut-o visand la ziua in care ii voi trece portile pe care demult meritam sa le trec, iar lipsa mea de prieteni se datora faptului ca nu puteam sa vorbesc despre nimic din ce simteam si stiam cu ceilalti.

Astazi curtea era plina de elevi asezati, ca de fiecare data, pe bisericute.

Grupul Smecherilor era asezat in locul lor obisnuit de pe treptele de marmura ale castelului si este format numai din baieti prost crescuti care vin la scoala doar pentru a se distra pe seama altora si a ne face noua viata un cosmar. Este compus din Bill si Stan care sunt anul 4, 5 elevi din anul 3, 5 din anul 2 si Jonny care este anul 1.

Grupul Mironositelor sta in zona fantanei si singurul lor subiect de discutie este moda si vrajile de schimbare a culorii parului, hainelor, unghiilor in functie de ce se poarta in ziua respectiva. Faptul ca se pricep atat de bine la transfigurari le-ar incadra si pe ele in grupul tocilarilor, desi n-ar recunoaste-o niciodata. Eu presupun ca au invatat formele complicate de transfigurare din Poiana, locul in care isi petrec majoritatea timpului liber si unde si-au facut cuib o familie de zane. Grupul este format din 5 Mironosite sefe, Maria care este anul 4, iar restul anul 3, si 5 Mironosite in devenire, care sunt toate anul 2 si singurul lor rol este sa care ghiozdanele celor mari si sa le ajute la teme in speranta ca le vor dezvalui cateva din trucurile pe care le folosesc pentru a-si crea imaginea de Mironosite.

Grupul baietilor si fetelor de treaba, sau al Tocilarilor cum ne zic ceilalti, statea si azi sub Teiul nostru dezbatand vreo carte de Potiuni. Aici ma incadrez si eu, numai ca singura persoana cu care m-am imprietenit este Tasha, care e anul doi si e mereu vesela si vorbareata. Aici sunt 5 elevi din anul 4, 3 din anul 3, 3 din anul 2, printre care si Tasha, si de azi inainte 2 din anul 1, adica eu si Seb.

Ceilalti nu prea ma baga in seama din, cel putin, doua motive. Unul ar fi pentru ca sunt boboaca, iar in afara de Jonny, despre care o sa va spun mai tarziu, niciun alt boboc n-a reusit sa se incadreze in vreun alt grup. De obicei trierile se fac in anul doi. Iar cel de-al doilea motiv ar fi faptul ca toti profesorii imi lauda indemanarea, iar eu nu pot, dar ei cred ca nu vreau, sa le impartasesc metoda mea de invatare. Cum as putea sa le spun ca eu pot vedea de 9 ani cartile pe care ei le-au descoperit de asa putin timp? Cartile magice sunt carti ce se arata doar atunci cand si tu la randul tau esti magic, iar multi boboci nici nu stapanesc inca aceasta abilitate.

Mai este grupul Magiei Negre, un grup foarte restrans si misterios, care se retrage mereu in cele mai intunecoase colturi si pun tara la cale. Este format doar din 3 fete, Ana si Luiza care sunt anul 4, si sora Anei, Vicky, care e anul 3, mereu imbracate in negru si mereu neintelese, daca ar fi intr-o lume Non ar putea fi luate drept Emo. Insa eu sunt convinsa ca nu e nimic periculos legat de ele, ci sunt niste simple fane ale Rock-ului.

In ultimul grup sunt 9 bobocii care nu s-au remarcat in niciun fel si in care ar fi trebuit sa fiu si eu, dar am avut noroc ca m-am agatat de Tasha. Nu au niciun scop anume, nu vorbesc nici despre scoala, nici despre moda, nici despre Rock si nici nu arunca cu pietre in lume. Ei exista pur si simplu in curte, acolo unde gasesc un loc liber, acela fiind de obicei pe langa gardul scolii. Si mai au un rol, sunt batjocura Smecherilor de fiecare data cand vor sa atraga atentia Mironositelor.

M-am indreptata cu Seb spre Tei, iar Tasha ne-a intampinat cu un zambet curios.

- Salut Tasha!

- Salut Ruby, m-a salutat intrebatoare uitandu-se mai mult la Seb decat la mine.

- El e Sebastian si ea e Tasha, am continuat amuzata, uitandu-ma cand la unul cand la celalalt.

- Seb, m-a corectat el si i-a intins mana.

- Incantata, i-a zambit Tasha dupa care mi-a aruncat o privire care s-ar traduce in “Ce sexy e tipul, te astept sa vorbim la pauza de masa in toaleta fetelor, da?”. Dar ce-ati patit, l-a intrebat ea privindu-ne hainele noroioase. Seb, asa n-ai sa faci o impresie prea buna in prima ta zi, l-a anuntat fara sa mai astepte un raspuns si a aruncat o vraja de curatare asupra noastra care a reusit sa mai scoata din pete, dar nu in totalitate.

Seb se pare ca nu s-a simtit rusinat de aventura lui si i-a povestit si Tashei pe scurt cam ce stiam si eu cu o singura diferenta, acum ne-a aratat si cine au fost cei 3 idioti.

Stan, Bill si fratele lui, Jonny, care pe cat e de mic de inaltime pe atat e de rau, fac parte din Grupul Smecherilor, bineinteles, si sunt capul rautatilor peste tot pe unde se duc. Bill e seful, Jonny are cele mai sinistre idei de conflict si razbunare, iar Stan le executa la ordinele lui Bill, avand si cel mai scazut nivel de inteligenta.

Tatal lui Bill si Jonny este primarul din Roseville, iar tatal lui Stan este viceprimarul. Asa se explica de ce nu intra niciodata in incurcatura cand fac tampenii si de ce si-au asumat singuri rolul de lideri la scoala, sau mai bine zis, dictatori... toata lumea ii uraste, dar nimeni nu recunoaste de frica. Pana si cei din grupul lor, care au fost recrutati in functie de cine sunt si ce fac parintii, prefera sa-l aiba de partea lor chiar daca, probabil, uneori nu sunt de acord cu ce face.

Daca n-ar fi fost asa modest si bine crescut, Seb probabil ca ar fi intrat in randul lor avand ca atu aspectul iesit din comun de sexy, dar poate ca unchiul si matusa lui nu sunt asa celebrii ca sa aiba locul asigurat printre ei.

I-am explicat si lui Sebastian cum sta treaba cu grupurile din curtea scolii si a parut incantat ca nu a intrat la boboci cu reputatia lui.

- Noi acordam cate o sansa oricui doreste sa stea sub Tei, dar de obicei se plictisesc si pleaca.

Sincera sa fiu, orice boboc, daca ar cunoaste pe cineva si ar fi destul de interesat sa discute despre teme si carti ar avea un loc asigurat sub Tei, insa ei prefera inca jocurile copilariei.

Am observat ca mi-era din ce in ce mai usor sa stau de vorba cu el, probabil si faptul ca o aveam pe Tasha langa mine ca suport moral si ca sa puna ea intrebarile in locul meu.

Asa am aflat ca la varsta de 6 ani s-a mutat impreuna cu tatal lui in Texas. Au cumparat acolo o ferma departe de civilizatie, dar si mai departe de asezarile magice asemenea satului nostru. Ne-a mai spus ca sta la Felix si Matilda Lenovo, niste oameni cumsecade, saritori, dar modesti. Cum se intampla in mai toate satele de marimea asta, toata lumea cunoaste pe toata lumea, iar pe ei ii stiam destul de bine si pentru ca stateau destul de aproape de noi.

Si cam aici s-a intrerupt interogatoriul pentru ca a sunat clopotelul si a trebuit sa intram la prima noastra ora de Farmece.

...to be continued...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu