Nu voi uita ziua aceea, prima oara cand am vazut un vampir, a fost ziua in care am fost cu mama sa adunam ciuperci si radacini din padure. Se grabea sa iesim de acolo din momentul in care am intrat, pentru ca ceva mai devreme o pisica alba ii iesise in cale, dar avea foarte mare nevoie de acele radacini pentru potiunea de vindecare a vacutei noastre. Ramasesem un pic in spate ca sa-mi adun propriile flori cand ceva m-a luat din spate cu o viteza atat de mare ca nu am putut decat sa icnesc scurt, sunet pe care, din pacate, mama l-a auzit. A spus rapid o vraja care a facut copacii din jurul nostru sa-l prinda pe rapitorul meu. Mi-a dat drumul din brate pentru a se lupta cu mama, dar fiind destul de sus m-am lovit de o ramura de copac si am lesinat.
Bunica mea mi-a spus restul povestirii. Se pare ca vampirul a castigat lupta cu mama si avea de gand sa sarbatoreasca prin a-mi goli trupul de sange. Era pe pamant atent la cina lui cand bunica a venit, se pare ca si ea a vazut o piaza rea, si si-a vrajit cutitul de argint ca sa i se infiga in locul unde ar fi trebuit sa aiba inima.
A reusit totusi sa ma muste intr-atat in cat de abia mai eram in viata cand bunica m-a adus acasa. A facut tot ce i-a stat in putinta, dar veninul nu a putut fi fortat sa iasa din mine asa ca a trebuit sa ma priveasca in timp ce ma transformam treptat in ceva ce nimeni nu a auzit pana acum. Ea crede ca vampirul era prea tanar sa stie ca sangele de vrajitoare, chiar si al uneia mult prea mici ca sa fie atinsa de magie, urma sa-l omoare la doar cateva ore dupa festin. Din nefericire nimeni nu stia ce poate face veninul de vampir unei vrajitoare.
A pastrat secretul mortii mamei mele fata de ceilalti batrani si m-a pastrat si pe mine departe de privirile lor.
A trebuit sa aflu cum sa fiu o vrajitoare mult prea devreme. De obicei ne aratam talentele in jurul varstei de 15 ani, dar eu am putut sa vorbesc cu fluturii la o saptamana dupa atac. Asa ca a trebuit sa ma invete cum sa-mi canalizez puterile, cum sa-mi focalizez atentia si cum sa fiu responsabila in asa fel incat batranii sa nu observe transformarea mea. Pana in ziua in care am implinit 15 ani, eram in stare sa fac atat de multe lucruri, pe care ceilalti de varsta mea nu le puteau face, dar macar la varsta asta nu mai trebuia sa ascund magia din mine.
Efectele schimbarii mele nu erau chiar atat de rele. Am abilitatea de a vedea pana foarte departe, de a aude mult mai tare, de a simti mirosul mai puternic, si textura lucrurilor mai adanc, sa alerg mai repede, sa fiu mai puternica si sa mananc o friptura in sange, daca vreau.
Noi, vrajitoarele, avem abilitatea de a arata mereu tinere, iar vampirii se opresc din evolutie la varsta la care sunt transformati si nu mor niciodata, sau cel putin nu de batranete. Se pare ca nu mi-a afectat cresterea insa pentru partea cu muritul va trebui sa mai astept. Desi corpul meu e capabil sa se vindece singur si instant, inima inca imi bate, piele imi e tot calda si moale, iar argintul nu-mi face niciun rau.
In afara de motivul batranilor, de a nu-mi remarca transformare, celalalt motiv de a-mi stapanii puterile este acela ca urasc orice lucru care-mi aminteste de vampiri, pentru ca ii voi asocia mereu cu moartea mamei mele.
A trebuit sa ma abtin mult pentru a-mi inchide partea extra sensibila, dar cateodata era destul de folositor sa aud pericolul inainte de a fi iminent sau de a mirosi otrava de la zeci de metrii departare.
Numele meu este Ruby, am 15 ani, locuiesc in satul Roseville si sunt jumatate vrajitoare, jumatate Non si o parte din mine are ceva dintr-un vampir, parte care ma face unica si diferita de restul lumii magice si pe care trebuie s-o ascund.
...to be continued...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu